Trump îi ceruse fostului director FBI să-i spună dacă este vizat de o anchetă

Președintele american Donald Trump a admis joi că îl întrebase de trei ori pe directorul FBI, James Comey, pe care l-a destituit, dacă era vizat de o anchetă asupra legăturilor cu Rusia, cu riscul de a alimenta suspiciuni de ingerință sau intimidare, relatează vineri France Presse.

„L-am întrebat”, a spus președintele american în cursul unui interviu la NBC, referindu-se la două convorbiri telefonice.

„I-am spus ‘Dacă este posibil, puteți să-mi spuneți dacă există o anchetă asupra mea?’. El a spus că nu este nicio anchetă care m-ar viza”, a explicat Trump, referindu-se la investigații în curs privind legături între persoane din anturajul său și Rusia în timpul campaniei electorale din 2016.

În pofida acestor asigurări date de Comey, Donald Trump a mărturisit că el avea dosarul cu Rusia în minte când a decis să-l destituie: „De fapt, când m-am decis, mi-am spus: ‘Acest truc cu Rusia, Trump și Rusia este o invenție'”.

Potrivit lui Donald Trump, cei doi au vorbit pentru prima oară în cursul unui prânz „foarte simpatic”.

„El voia să rămână șef al FBI și eu i-am spus că mă voi gândi la asta”, a spus Trump. „Și în acea zi, el mi-a spus că nu eram vizat de vreo anchetă, ceea ce eu oricum știam”.

Din punct de vedere juridic, aceste afirmații pot fi interpretate ca presiuni ale președintelui la adresa directorului FBI.

Potrivit New York Times, Trump i-ar fi cerut lui Comey să facă o promisiune de loialitate în cursul unui prânz, la o săptămână după accederea sa la Casa Abă. Conform ziarului, care citează doi asociați ai lui Comey, acesta din urmă ar fi refuzat să facă un astfel de angajament, dar l-ar fi asigurat pe Trump de „onestitatea” sa. Cotidianul newyorkez nu a fost în măsură să spună dacă acest prânz era același pe care l-a evocat Trump la NBC.

Purtătoarea de cuvânt a președinției SUA, Sarah Huckabee Sanders, citată de ziar, ar fi respins totuși această versiune, asigurând că Trump „nu a sugerat niciodată că așteaptă loialitate față de persoana sa, ci doar față de țara noastră și marele său popor”.

FBI anchetează din vara trecută eventuale ingerințe ruse în campania prezidențială americană din 2016 și o eventuală coordonare între membrii echipei de campanie a lui Trump și Rusia.

Aceste contacte ale președintelui și directorului FBI l-au uimit pe senatorul american Lindsey Graham, care a promis să „ridice problema”.

Casa Albă întâmpină greutăți totuși în a prezenta cu claritate secvența care a dus la demiterea, rarisimă, a șefului FBI, în timp ce acesta superviza îndeaproape o anchetă foarte sensibilă pe planul securității naționale.

Trump invocase într-un prim moment gestionarea de către Comey a anchetei asupra emailurilor lui Hillary Clinton, rivala sa democrată la alegerile prezidențiale, iar apoi l-a acuzat pe Comey că nu face „treabă bună” la conducerea FBI.

În același interviu la NBC, Donald Trump a asigurat că nu a „existat o înțelegere între mine, echipa mea de campanie și ruși”. El a explicat că intenționa să-l demită oricum pe Comey, distanțându-se astfel de versiunea Casei Albe că a acționat numai după recomandarea Departamentului de Justiție marți. „L-aș fi concediat oricare ar fi fost recomandările”, a afirmat el. „Este un lăudăros, un fanfaron”, a spus Trump.

Aceste comentarii dezagreabile nu au fost pe gustul aleșilor din Congres, inclusiv al republicanilor. „(Președintele) a avut dreptul absolut de a-l demite pe directorul FBI din orice motiv”, a spus Lindsey Graham. „Problema vizează motivele incoerente care au fost date”, a adăugat acesta.

Directorul interimar al FBI a încercat să liniștească Congresul zguduit de aceste evenimente cu privire la independența investigației. „Activitatea bărbaților și femeilor din FBI continuă oricare ar fi schimbările circumstanțelor, oricare ar fi deciziile”, a declarat Andrew McCabe, fostul numărul doi al poliției federale în timpul unei audieri în Senat. „Nu există nicio încercare de a împiedica investigația noastră în ziua de azi’, a adăugat el.

Opoziția democrată continuă să ceară numirea unui procuror special pentru supervizarea anchetei, dar niciun ales republican nu susține această cerere, care are puține șanse de succes fără o presiune din partea majorității.