NAIV, CREDUL, UȘOR DE MANIPULAT

O nouă dezvăluire gestionată de presă mută centrul de greutate al atenție publice de pe buletinul meteo pe scena politică a țării, mai precis pe mașinațiunile postdecembriste, ce au avut ca subiect principal Justiția, presiuni puse pe anumiți magistrați, atrași de Putere prin metoda șantajului. De această dată ni se dezvăluie mecanismul securist ce a persistat și după Revoluție, în regia mizerabilă a Monicăi Macovei, femeia fatală care a reușit să-și prelungească prestația de procuror comunist, de această dată sub protecția cointeresată a lui Traian Băsescu.

”Potrivit dezvăluirilor făcute de jurnalistul Dan Andronic, în timpul mandatului Monicăi Macovei s-a înfiinţat în anul 2006 o primă comisie care se ocupa de arhivele operaţionale ale DGPA, Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie, fost serviciu secret al Ministerului Justiţiei.

Numai că, scrie jurnalistul, prin criterii arhivistice s-a distrus sistemul de cartoteci folosit pentru arhive. Ulterior, a apărut o a doua comisie, formată din doi oameni, judecătorul Cristi Dănileţ şi procurorul Paul Dumitriu, la acea dată şeful corpului de control al Ministerului Justiţiei.

Tot potrivit lui Adrian Andronic, cei doi ar fi intrat în Arhiva SIPA fără a întocmi un proces verbal de activitate a comisiei. Miniştrii care i-au urmat Monicăi Macovei, Cătălin Predoiu şi Tudor Chiuariu au descoperit o serie de nereguli, ce puteau avea indiciile unor infracţiuni. Judecătorul Cristi Dănileț a dezmințit categoric aceste informaţii. „O minciuna cap coadă. Această arhivă este depozitata în sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor; ca să intri într-o astfel de instituție trebuie sa fii înscris într-un registru, atât eu cât și colegul am încheiat un proces verbal pentru că s-a operat la sigilarea și resigilarea ușii în spatele căreia se afla documentele respective”. Potrivit unui fost membru al Comisiei, care a rămas anonim, în incinta arhivei ar fi existat un xerox ultra-performant, cu care s-au copiat mai multe documente. Iar aproximativ 14 dosare ar fi dispărut cu totul. „Dezmint categoric orice informaţie cu privire la copierea, multiplicarea, deţinerea unor documente din această arhivă, ar fi un lucru ilegal, ştim foarte bine legea”, întărește Cristi Dănileț.

Din raportul întocmit de fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, reiese că membrii comisiei au predat Monicăi Macovei o serie de documente care vizau activitatea procurorilor şi judecătorilor. Macovei a negat acuzaţiile aduse. ”Nu am primit niciun dosar din arhiva SIPA. Nu am fotocopiat niciun dosar din arhiva SIPA. Nu am sustras și distrus niciun dosar SIPA. Nu am avut nicio informație despre judecători sau procurori din dosarele SIPA. Eu am decis desființarea acestui serviciu secret, întrucât existau informații în spațiul public că făcea abuzuri. Justiția nu avea nevoie de un serviciu secret. Am decis să desființez SIPA, iar arhiva să fie inventariată și predată Administrației Penitenciarelor. Am fost singurul ministru care a decis desființarea unui serviciu secret”, a scris Monica Macovei pe Facebook.

Cătălin Predoiu, acuzat că în mandatul său, nu a continuat ancheta privind neregulile de la SIPA se apără şi el: „În mandatul meu nu s-a intrat în arhiva SIPA. Arhiva a rămas sigilată pe toată durata mandatului. Legat de ceea ce s-a întâmplat până în 2008, am cerut comisiei Chiuariu un raport pe care l-am trimis la CSAT. Ulterior, am făcut o consultare scrisă inter-instituțională, o dezbatere publică și un proiect de lege pe care l-am trimis Secretariatului General al Guvernului. Proiectul prevedea preluarea arhivei SIPA de către Arhivele Statului”. Am preluat din spațiul public aceste mărturii pentru a constat „pe viu” un capăt ce poate duce la găsirea firului ce ar putea să descopere căile ascunse ale acelui trinom (stat paralel) ce a dus la falsificarea statului de drept, la batjocorirea voinței populare, exprimată prin vot, asigurând unei puteri conjuncturale șansa de a lua decizii în primul rând în folosul ei, al perpetuării intereselor de cele mai multe ori oneroase a celor care au decis să falsifice legea, să ignore legea, să o batjocorească, doar pentru că au reușit să-și însușească credulitatea unui popor naiv, credul, ușor de manipulat.

ADI CRISTI