La începutul ședinței de astăzi a Executivului, Prim-ministrul Pavel Filip a vorbit despre importanța asistenței macrofinanciare de 100 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru țara noastră și s-a referit la tentativa unor politicieni de la Chișinău de a bloca această finanțare, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Șeful Executivului a menționat că procedurile sînt complexe, or acordul trebuie să fie coordonat și aprobat de trei instituții: Comisia Europeană, Consiliul UE și Parlamentul European. Totodată, Pavel Filip a menționat că în cadrul dezbaterilor care au avut loc ieri în Parlamentul European au fost expuse păreri diferite, dar concluzia este una: se insistă ca asistența macrofinanciară să fie acordată Republicii Moldova.
Premierul a remarcat că acest subiect este unul care ar trebui să unească clasa politică, nu să provoace speculații și a îndemnat opoziția să nu facă presiuni la fel ca în cazul Acordului cu Fondul Monetar Internațional. În context, Premierul a amintit că Acordul nu prevede doar finanțarea, ci și o serie de condiționalități, iar punîndu-le în aplicare, Guvernul a reușit să înregistreze progrese în mai multe domenii, în special în sectorul financiar-bancar.
În această ordine de idei, Prim-ministrul a subliniat că ajutorul din parte UE va fi acordat în trei tranșe, fiecare dintre ele fiind precedată de cîte zece condiționalități referitoare la diverse domenii.
„Acești politicieni dau o lovitură dublă prin presiunile pe care le fac, în primul rînd asupra cetățenilor și totodată, asupra reformelor care vor frîna. Am certitudinea că Moldova va avea parte de această finanțare, pentru că UE separă clar politizarea de cooperarea instituțională. Ne vor judeca în baza reformelor, acțiunilor și rezultatelor. Continuăm implementarea Acordului de Asociere și a tuturor angajamentelor asumate cu Banca Mondială și cu FMI”, a conchis Pavel Filip.