Peste 25.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor acționa de 1 decembrie pentru ca manifestările publice prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României să se desfășoare în condiții de liniște și siguranță, informează un comunicat de presă al ministerului. Luni, 1 decembrie, de Ziua Națională a României vor fi organizate în București și în municipiile reședință de județ ceremonii și parade militare, precum și spectacole cultural-artistice în scopul cinstirii eroilor neamului. Potrivit MAI, în întreaga țară vor fi la datorie aproape 10.000 de polițiști, pentru ca aceste manifestări să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică. De asemenea, peste 5.000 de jandarmi, cu 500 de mijloace tehnice, vor asigura măsurile de ordine publică în contextul sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie. În plus, 3.000 de polițiști de frontieră vor veghea la frontiera de stat a României, iar intervențiile în situații de urgență vor fi asigurate de peste 7.600 de pompieri. Piloții Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătiți să desfășoare, în cooperare cu S.M.U.R.D., misiuni medicale de urgență, precum și să acorde sprijin aerian structurilor operative. Totodată, cu ocazia Zilei Naționale a României, 600 de polițiști, jandarmi, polițiștii de frontieră și pompieri, cu o sută de mijloace tehnice, vor participa la parada militară organizată în municipiul București.