Candidatul pentru funcția de președinte al PNL, Cristian Bușoi, a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că moțiunea sa a fost semnată de 17 președinți de filiale din teritoriu, dar că nu se poate spune, în acest moment, spre cine înclină balanța în competiția internă.
„Eu cred că, în toate filialele, opiniile sunt împărțite. Nu cred că există nicio filială, poate câteva sectoare care mă cunosc foarte bine, sunt președinte la București și, mă rog, par foarte hotărâte, dar acolo sunt delegații mai puțini. În ceea ce privește județele, în toate organizațiile noastre sigur că există păreri împărțite și, oricum, nu există peste tot opinii definitive și finale. Urmează ca fiecare dintre noi să mergem, să ne expunem punctul de vedere și moțiunile. Vorbim de un congres cu 5.000 de oameni, un congres foarte mare, în care, până la urmă, opțiunea va fi individuală, a fiecărui delegat. (…) Cred că e greu în acest moment să spunem că balanța se înclină într-o direcție sau alta”, a spus Bușoi.
Acesta a adăugat că se bazează pe echipa sa, formată în marea majoritate din tineri, printre susținători nominalizându-l și pe președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, care l-a însoțit la conferința de presă, alături de liderul PNL Neamț.
„Echipa din jurul meu este formată, în mare parte, din oameni foarte tineri. Din cei 17 președinți de filiale care au semnat moțiunea, cei mai mulți sunt oameni cu care am crescut în Tineretul Național Liberal sau chiar oameni mult mai tineri decât noi sau decât Nelu (Ioan Turc — n.r.) sau decât Mugur Cozmanciuc, președintele de la Neamț, sau decât alți colegi și care vrem, împreună, să construim un partid al viitorului, pe baze mult mai solide, un partid care nu doar să aibă un aer de tinerețe, de modernitate, pro-european, dar în primul rând să aibă o identitate de partid serios, consistent, de partid care se focusează pe adevăratele probleme ale românilor și care se concentrează pe o direcție și rămâne consecvent pe acea direcție”, a afirmat Bușoi.
În ceea ce privește politica de alianțe, Cristian Bușoi este de părere că liberalii ar trebui „să se abțină în a mai face oferte publice de alianțe sau de fuziune a unor partide, riscând să fie refuzați”, mai ales că se vorbește despre alianțe cu „partide mai mici și mai puțin solide din punct de vedere electoral și organizațional”, considerând că PNL trebuie, în primul rând, să se întărească și să devină „un partid solid, pe propriile picioare”.
Filiala Bistrița-Năsăud a PNL va avea 90 de delegați la congresul din data de 17 iunie. Nu a fost luată încă o decizie în legătură cu susținerea unei singure moțiuni sau dacă fiecare delegat va vota după propria conștiință, însă doi dintre foștii lideri ai organizației, deputatul Robert Sighiartău și fostul parlamentar Stelian Dolha, și-au anunțat deja intenția de a vota cu Ludovic Orban.