Juventus Torino, campioană a Italiei pentru al şaselea an consecutiv

Juventus a cîştigat la scor de neprezentare (3-0) partida de pe teren propriu, disputată duminică seara în faţa celor de la Crotone, în etapa a XXXVII-a, penultima din Serie A, câştigând astfel al 33-lea titlu de campioană din istoria clubului. „Bătrana Doamnă” a devenit prima echipă din Italia care câştigă campionatul de şase ori la rând. Golurile au fost marcate de Mandzukici ’12, Dybala ’39 şi Alex Sandro ’83. Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Juventus se află la 4 puncte distanţă faţă de Roma (88 de puncte) şi la cinci lungimi de Napoli, ocupanta locului 3. Este al doilea trofeu câştigat în această săptămână de bianconeri, după ce şi-au adjudecat şi Cupa Italiei, în urma victoriei cu 2-0 în faţa lui Lazio.