CEC Bank a realizat un profit brut de 91 milioane lei, în primele patru luni;anul trecut,15,8 milioane

CEC Bank a obținut un profit brut de 91 milioane lei, în primele patru luni din acest an, în linie cu obiectivele asumate, a declarat Radu Grațian Ghețea, președinte director-general al băncii, conform unui comunicat de presă remis, marți, AGERPRES.

‘Conform misiunii asumate, CEC Bank continuă să susțină cu precădere IMM-urile, agricultura și administrațiile publice locale. O atenție deosebită este acordată cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri europene. Pentru anul 2017 ne-am propus o creștere a activității, în special în zona creditării, cu impact vizibil asupra creșterii eficienței. La data de 30 aprilie 2017, Banca a obținut un profit brut de circa 91 milioane lei, în linie cu obiectivele asumate’, a spus Ghețea.

CEC Bank a avut în 2016 o cotă de piață de 7,16% din total active bancare, ‘în condițiile în care piața bancară din România a fost extrem de dinamică pe segmentul de achiziții și fuziuni, precum și în condițiile în care unele bănci din sistem au beneficiat de majorări ale capitalului social din partea acționarilor’.

‘Astfel, CEC Bank a încheiat anul 2016 cu o valoare totală netă a bilanțului de 28,162 milioane lei, în creștere cu 2,4% față de anul 2015. În anul 2016, portofoliul de credite în sold aferent clienților persoane juridice a crescut cu circa 2,5%, în timp ce la nivelul sistemului bancar, același indicator a înregistrat o scădere cu 1,4% față de anul 2015. De asemenea, Banca și-a majorat și portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creștere cu circa 10% în anul 2016 față de anul precedent. În ambele cazuri însă, creșterea reală a soldului aferent acestor credite a fost de circa 12%, dar aceasta a fost diminuată de operațiunile de reducere directă a valorii contabile brute a creditelor (‘write-off’)’, se arată în document.

În ceea ce privește volumul de credite noi acordate în anul 2016, acesta a crescut față de anul 2015 cu 23,6%, în timp ce creșterea înregistrată de sistemul bancar a fost de 5,5%.

‘Activitatea de creditare a înregistrat însă un ritm de creștere mult mai intens decât imaginea pe care o oferă soldurile din bilanț, întrucât creditele acordate clienților care activează în agricultură sunt acordate și rambursate integral în cursul anului, iar unele dintre creditele aprobate în anul 2016 și neutilizate până la 31 decembrie 2016 nu sunt reflectate în soldul bilanțier. Continuând politica de susținere a absorbției de Fonduri Europene, Banca a finanțat până la sfârșitul anului 2016 un număr de 37.183 proiecte eligibile pentru accesarea acestor fonduri, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridică la peste 12,116 milioane lei’, informează CEC Bank.

Soldul depozitelor atrase de la clientela nebancară a înregistrat o creștere cu 1,7% față de anul precedent.

‘Banca a obținut un profit brut de 15,8 milioane lei, în pofida condițiilor generate de creșterea semnificativă a cheltuielilor cu ajustările pentru deprecierea creditelor neperformante, necesare pentru conformarea la cerințele prudențiale recomandate de Banca Centrală Europeană și de Banca Națională a României’, conform comunicatului citat.