Peste 25.000 de oameni au asistat, luni, la Alba Iulia la parada militară, prima organizată de Ziua Națională în Orașul Marii Uniri în ultimii nouă ani, la eveniment fiind prezent și președintele ales, Klaus Iohannis.
La parada militară au participat 860 de militari și zeci de echipamente aparținând atât MApN, cât și MAI. Ceremonialul militar a fost asigurat de efective ale Diviziei 4 Infanterie, precum și din detașamente ale Academiei Forțelor Terestre’Nicolae Bălcescu’ Sibiu, Colegiului Național Militar ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia, Jandarmeriei Alba, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba și Școlii de Agenți de Poliție ‘Septimiu Mureșan’ Cluj Napoca.
Blocul de paradă al tehnicii militare a fost constituit din zeci de echipamente, printre care Transportoare Amfibii Blindate B-33 ‘Zimbrul’, mașini de luptă din cadrul complexului de Rachete Antiaeriene OSA-AKM, instalații de aruncătoare proiectile reactive, calibru 122 mm, vehicule Uro Vamtac care rulează Sistemul Integrat de Comunicații și Informatică tip Batalion (SICIB), autospeciale din dotarea Batalionului 136 Geniu, câte o autospecială transport șalupă ST-270, o autospecială pentru descarcerări grele, ambulanță SMURD tip B2, o autospecială de Intervenție Pirotehnică.
Cele trei aeronave luptă MIG-21 Lancer din dotarea Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii care urmau să participe la eveniment nu au mai fost prezente din cauza timpului nefavorabil.
Comandantul paradei a fost generalul de brigadă Adrian Tonea, comandantul Diviziei 4 Infanterie ‘Gemina’.