Activele nete ale celor 188 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut cu 1,5% în mai, până la 25,8 miliarde de lei (5,65 miliarde de euro), înregistrând un avans de 3,4% în anul 2017, potrivit datelor Asociației Administratorilor de Fonduri din România, remise miercuri AGERPRES.
Subscrierile nete ale lunii mai au fost de 133,5 milioane de lei (29,3 milioane de euro).
Activele nete ale fondurilor deschise locale au crescut cu 1,2%, până la 22,42 miliarde de lei (4,9 miliarde de euro), iar avansul în anul curent a fost de 2,5%.
Fondurile deschise locale au înregistrat, în mai, intrări nete de 101,8 milioane de lei (22,4 milioane de euro), fiind vizate fondurile diversificate (50,4 milioane de lei, cele de randament absolut (28,9 milioane de lei), cele de obligațiuni (20,8 milioane de lei), cele de acțiuni (16,5 milioane de lei) și cele cu capital garantat (6,2 milioane de lei). Pe de altă parte, au fost înregistrate ieșiri nete la fondurile reunite sub categoria ”altele” (-16,2 milioane de lei) și cele monetare (-4,7 milioane de lei).
Activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au crescut cu 3,1% comparativ cu luna aprilie, până la nivelul de 2,86 miliarde de lei (625,3 milioane de euro) și au înregistrat în acest an o creștere de 10%.
Fondurile deschise străine distribuite în România, cu o pondere de 11,3% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în mai intrări nete de 34 milioane de lei (7,5 milioane de euro).
Activele nete ale celor 19 fonduri închise (locale și străine, cu excepția SIF și FP) au sporit cu 4,1% în luna raportată, până la 546,9 milioane de lei (119,7 milioane de euro). Aceste fonduri au înregistrat ieșiri nete de 2,2 milioane de lei (480.000 euro) și au avut o creștere a activelor nete în acest an de 10,9%;
Asociația Administratorilor de Fonduri este organizația profesională neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv din România care reunește 21 societăți de administrare a investițiilor (S.A.I.), Fondul Proprietatea, 4 Societăți de Investiții Financiare (S.I.F.) și 4 bănci depozitare.