Prințul Harry a recunoscut luni că este „extrem de nervos” înainte de evenimentele la care trebuie să ia cuvântul, ba chiar și atunci când intră într-o cameră plină de oameni, relatează DPA. Mărturisirea făcută de prințul în vârstă de 30 de ani, al patrulea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a făcut parte dintr-o campanie caritabilă organizată de fundația sa, Sentebale, care contribuie la reducerea stigmatizării persoanelor cu HIV. „Secretul meu este — dacă vă vine să credeți — că sunt incredibil de nervos înainte să vorbesc în public, indiferent de cât de mare este mulțimea sau publicul”, a mărturisit Harry. „Și în pofida faptului că râd și glumesc tot timpul, sunt incredibil de nervos, dacă nu chiar anxios, înainte de a intra într-o cameră plină de oameni atunci când port costum”, a adăugat el. Alături de mărturisirile făcute de Harry, în clipul „Feel No Shame”, lansat cu ocazia Zilei Mondiale anti-SIDA, apar confesiunile mai multor celebrități, cum ar fi Nicole Scherzinger și Paloma Faith. Prințul a contribuit la înființarea fundației Sentebale în 2006, după o călătorie întreprinsă în Lesotho, țară situată pe locul al treilea în topul statelor cu cea mai mare rată de infectare cu HIV/SIDA pe cap de locuitor.