Ambasadorul Paul Brummell: Vom rămâne întotdeauna un partener pentru România, un partener pentru blocul comunitar

Marea Britanie va rămâne „întotdeauna” un partener pentru România, un partener pentru blocul comunitar, chiar dacă procedurile pentru Brexit au început, a declarat marți, la Banca Națională a României, la evenimentul „Profit Growth.forum” ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell.

Diplomatul a vorbit despre începuturile negocierilor pentru Brexit dar și despre viitorul relațiilor România-Marea Britanie.

„Suntem într-un moment istoric pentru țările noastre, pentru că ieri au început negocierile privind viitorul relației dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. În timp ce această relație urmează să se configureze, noi vom rămâne întotdeauna un partener pentru România, un partener pentru blocul comunitar”, a spus el.

În context, Brummell a vorbit despre relația România-Marea Britanie.

„Îmi doresc ca Marea Britanie să devină un partener cât mai important pentru România și pentru români. Avem un parteneriat strategic, avem legături istorice puternice”, a spus ambasadorul.

El a amintit de forța economică a Marii Britanii, despre sistemul educațional din această țară, pe care mulți români îl aleg, dar și despre cooperarea dintre România și Marea Britanie în domeniul securității și apărării.

„Chiar în acest moment avioane britanice Typhoon staționează la baza militară Mihail Kogălniceanu și survolează spațiul aerian al României”, a spus el.

În același timp Brummell a susținut că „în ultimii ani, România pare să se bucure de o perioadă de condiții economice favorabile” — rate scăzute ale șomajului și inflației.

Pentru relații economice stabile, a arătat diplomatul, este nevoie de elemente „esențiale” — „un sistem juridic eficient, o cultură instituțională transparentă”. Dar, dincolo de acestea, a adăugat Brummell, foarte importante sunt relațiile interpersonale. În acest sens, el l-a citat pe Prințul Charles, la primirea titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universității din Cluj—Napoca.

„Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face acest loc să fie atât de special. Răspunsul e pentru mine foarte simplu: voi, prietenii mei români, patrimoniul vostru cultural și natural”, a amintit Paul Brummell răspunsul moștenitorului Coroanei britanice.