Compania de Transport Public (CTP) Iaşi va achiziţiona în perioada următoare un număr de 11 tramvaie second-hand din Germania, în cadrul unui acord de colaborare încheiat cu regia locală de transport public din Essen (Germania). Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat vineri, 23 iunie, derularea procedurii de achiziţie a celor 11 tramvaie de către conducerea CTP, în vederea completării parcului auto al societăţii. Proiectul de hotărâre privind achiziţionarea tramvaielor de către Compania de Transport Public a suscitat un interes deosebit din partea consilierilor locali, care au discutat pe marginea acestui subiect mai bine de o oră. În timp ce consilierii locali liberali s-au opus achiziţionării de tramvaie second-hand, motivându-şi decizia prin aceea că respectivele mijloace de transport în comun sunt depăşite atât din punct de vedere fizic cât şi moral, colegii lor social democraţi au susţinut fără niciun fel de reţinere acest demers, încurajaţi şi de primarul Mihai Chirica, care a declarat că municipalitatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare pentru cumpărarea de tramvaie noi. Supus la vot, proiectul de hotărâre a fost adoptat cu voturile consilierilor PSD, ALDE şi PMP, în timp ce consilierii PNL au votat împotrivă, iar consilierul independent Andrei Postolache s-a abţinut de la vot. Printre celelalte proiecte de hotărâre aprobate în cadrul şedinţei de vineri a Consiliului Local Municipal (CLM) se numără cele privind modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Iaşi, modificarea statului de funcţii al Poliţiei Locale, reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Alimentare cu energie electrică a Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi”, precum şi aprobarea protocolului de colaborare între Primăria Municipiului Iaşi şi Ministerul Sănătăţii în vederea susţinerii, dezvoltării şi implementării proiectului de realizare a Spitalului Regional de Urgenţe Iaşi. (Edmond MACRI)