Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că este foarte dificilă formarea unei noi majorități a partidelor din Opoziție, iar în urma negocierilor cu celelalte partide nu s-a apropiat de acest obiectiv.
„Este foarte dificilă formarea unei noi majorități în momentul de față. Eu am spus deja că purtăm aceste discuții și investigăm posibilitatea de a forma o majoritate parlamentară fără PSD, sunt câteva semne încurajatoare, dar încă nu ne-am apropiat de acest obiectiv”, a spus Orban la Palatul Parlamentului înainte de ședința Biroului Politic Național al partidului.
El a adăugat că s-a consultat cu reprezentanții celorlalte partide din Opoziție, iar unele sunt dispuse să susțină o majoritate în jurul PNL, altele nu.
„Îmi voi informa colegii din Biroul Politic Național și colegii parlamentari și în funcție de rezultatele acestor discuții exploratorii pe care le-am avut vom lua o decizie. M-am întâlnit și cu reprezentanți ai PMP, fără Traian Băsescu. Traian Băsescu am văzut că e ocupat în Basarabia”, a menționat el.
Orban a precizat că în cadrul BPN se va hotărî în primul rând dacă PNL va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier sau nu.