De cele mai multe ori, pe 1 decembrie, de ziua lui, se afla în cantonament în ţări cu o climă caldă. Nu se bucura de zgârcenia naturii, visa tot la iarna de acasă. Conştient că perioada de acumulare e decisivă pentru atleţi, Ştefan Pavel înainta prin nisip pentru a-şi oţeli gambele şi coapsele. Încerca să găsească părţile frumoase din frumuseţea pustie şi tristă a locurilor în care-l purta cariera şi i se aprindeau călcâiele când auzea de calificarea la marile competiţii.
Anul trecut se lăsase de atletism. Luase drumul Londrei pentru o câştiga o pâine mai albă, dar nutrea speranţa că într-o zi îşi va lustrui din nou cuiele de alergare cu bucata din piele de căprioară păstrată de la o pereche de ochelari Ray Ban. Dar o vacanţă petrecută acasă la Iaşi avea să-i i-a arate cât de sinistră e viaţa. Ştefan Pavel, campion la atletism, a plecat acolo unde de milioane şi milioane de ani se duc toţi oamenii acestui Pământ. A prins însă o viteză mult prea mare. Prea devreme. O hienă strecurată printre muritori i-a aplicat un pumn greu, după o ceartă, în faţa unui bar, iar Fanu s-a prăvălit pe cimentul rece cu capul direct pe beton. Reflectat la vremea respectivă de ProSport, cazul a fost preluat de toate canalele media. Un pasaj dintr-o ştire publicată de ProSport pe 4 octombrie 2013 suna astfel.
Ştefan Pavel, multiplu medaliat la Naţionalele de atletism şi fost membru al lotului României, s-a stins azi din viaţă, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Fanu nu va mai zâmbi niciodată, după ce în ultimele 13 zile a fost operat pentru a-i fi extirpat cheagul de sânge de pe creier, a suferit stopuri cardio-respiratorii, i-au fost menţinute funcţiile vitale cu ajutorul aparatelor şi a intrat în moarte cerebrală. Azi, doctorii au constatat că nu mai are activitate cerebrală, iar familia Pavel a decis ca organele fostului campion pot prelungi alte vieţi.
Pavel era genul de sportiv care-şi purta necazul şi fluiera. Nu-şi încărca niciun prieten cu bagajul lui de griji şi trosnea de vitalitate. Prietenii mustăcesc şi acum când prin minte li se strecoară imagine lui Fanu: „Îi degerau picioarele în cantonament la Piatra Arsă şi tot se lua la întrecere cu adversari imaginari”.
1 decembrie 2014
Mulţi dintre prietenii cu care îşi împărţea foaia de piept de pui la grătar şi patru chifle moi călătoresc şi-acum cu el în gând. Doar şi-au astupat rănile şi se pare că nu le-au dat şi voie să se vindece. Ioan Vieru vorbeşte despre Fanu cu privirea neclintită. S-a dat peste cap să-l ajute în momentele teribile de dinaintea morţii şi se ducea la antrenamente ca un automat. Cu ochii umflaţi a plecat şi la Iaşi să-şi conducă prietenul pe ultima „încheiere”. „Ştiu că e 1 decembrie azi, dar încerc să mă iau cu treaba. Cea mai frumoasă amintire e… Sunt multe. Dar acum îmi vine una în minte, din Antalya, dintr-un cantonament. El mereu ne spunea: „Uite, v-am adus aici de ziua mea, mereu vă duc în străinătate pe 1 decembrie”. Aşa se nimereau etapele de pregătire, dar el era radia de fericire. Lui îi plăceau foarte mult ceasurile şi ne-am propus să-i luăm unul. Dar până să ne urnim noi, ne-am nimerit la un magazin şi l-am simţit că se îndrăgostise la infinit de unul din vitrină. I l-am luat eu şi ştiu că l-a purtat mult timp. Poate că azi ne-am fi aflat la un pahar de vorbă sau poate că admiram exponatele dintr-o ceasornicărie. N-am de unde să ştiu”, dă timpul înapoi recordmenul naţional de la 400 m.
Ziua de 1 decembrie îi răscoleşte sufletul şi sprinterului clujean Vasile Boboş. Zâmbeşte amar când e provocat să vorbească despre Pavel, dar returnează exact. “Era un om plin de viaţă, iar cea mai hazlie amintire pe care o am cu el datează dintr-un cantonament din Tunisia. I-a învins la rummy pe antrenorii Dorinel Ursache, Ion Damschin şi Victor Nicolae de i-a ascultat cu urechea. Cred că azi s-ar fi aflat în Anglia, îi plăcea mult Londra”, îşi imaginează Boboş. Florin Suciu şi Alexandru Mihăilescu, alţi doi foşti colegi de lot, îşi reamintesc primele zile ale lui Pavel Ştefan la lotul naţional. “Dimineaţa, la micul dejun, mereu lipseau chiflele de pe masă. O zi, două, trei, patru! Cinci? Până când ne-am hotărât să ne ducem mai devreme şi am ajuns înaintea lui. Atunci ne-am dat seama că Pavel devora toate chiflele calde până să ajungem noi la masă. A recunoscut şi l-am fugărit toată ziua”, zâmbesc trist cei doi foşti campioni ai României.
Din postura de fost antrenor al lui Pavel, bucureşteanul Victor Nicolae mută discuţia spre un sport al preciziei. „Ca atlet era foarte muncitor, dar şi rebel. Juca bine tenis de masă, mereu mă bătea, dar foarte bine juca biliard. Făcea pe naivul cu diverşi băieţi şi îi bătea rapid. Juca precum un profesionist. Am amintiri plăcute şi din Turcia şi din Austria, unde am fost în cantonament, în iarna lui 2012, cu el şi cu Vieru, Teofilescu şi Câmpeanu”, predă ştafeta antrenorul Nicolae. Ştafeta ajunge, pe ultimul schimb, la Cătălin Câmpeanu, sprinterul român prezent în 2014 în finala probei de 100 m a Campionatului European. „Azi sunt în Bacău şi tot îmi vine să dau o fugă până la Iaşi. Distanţa e mică, dar îmi dau seama că nu-l mai găsesc pe Fanu. Nu voi uita niciodată primul cantonament cu care l-am efectuat cu el în Cipru. Părea că are toată viaţa în faţă şi nimeni şi nimic nu-i va reteza viaţa”. Cei şase oameni de sport care şi-au petrecut o picătură din viaţă alături de fostul campion au preferat să nu vorbescă despre făptaşul crimei. Dacă se află după gratii sau nu, dacă legea şi-a făcut datoria sau nu. Au marşat pe doar pe amintirile rămase de dinainte de septembrie 2013.
În loc de încheiere ProSport vă spune mini-povestea unei decizii care urma să fie istorisită în ziar chiar de fostul atlet: tulburătorul story al imensului tatuaj desenat pe spate. Realizat în Constanţa, timp de două zile, la salonul lui Gabi Paraschiv, tatuajul i-a fost dedicat fratelui atletului, Cristian, care se stinsese din viaţă foarte, foarte devreme. „Şi-a dorit foarte mult să şi-l facă, iar un amic de-al nostru, Gabi Paraschiv, i-a promis că va duce la capăt proiectul. În prima zi a stat aproape opt ore la salon, pentru ca în a doua zi să fie „chinuit” mai puţin. Era mândru tare, Fanu. Ni-l arăta mereu şi ne întreba: <<Ce părere ai? Cum a ieşit? Trebuie să găsesc două oglinzi pentru a-l vedea mai bine… Parcă-i simt şi acum entuziasmul…”, mai dă o filă înapoi Cătălin Câmpeanu.
Pavel s-a dus în lumea celor drepţi şi cu tatuajul plin de semnificaţii şi, ca orice credincios, şi cu speranţa că-şi va revedea fratele. Acum, în Cimitirul Sfânta Treime din Iaşi, pe piatra funerară a fraţilor Pavel, un înger fâlfâie din aripi pentru a le ocroti sufletele celor doi fraţi: Cristian şi Ştefan. E exact îngerul de pe spatele fostului atlet.