Echipele SC Citadin SA vor efectua lucrări de asfaltare în zilele de marți, 4 iulie, și miercuri, 5 iulie, între orele 8.00 și 18.00, pe str. Gheorghe Săulescu, pe tronsonul cuprins între str. Sf. Petru Movilă și str. Silvestru, informează Biroul de presă al Primăriei, care precizează că în perioadele menționate str. Gh. Săulescu va fi închisă circulaţiei autovehiculelor. Deciziile punctuale privind restricționarea / închiderea circulației vor fi luate de către Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală, cu sprijinul constructorului. În timpul lucrărilor, pe tronsonul de drum menționat va fi asigurat accesul mașinilor de Poliție, Pompieri și Jandarmerie, au mai precizat reprezentanţii municipalităţii. (E.M.)