La Chişinău s-a desfăşurat astăzi Forumul de afaceri „Moldova: Împreună pentru consolidarea creşterii economice”, care a întrunit peste 200 de participanţi. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN) şi Asociaţia Businessului European /EBA/, sub patronajul Guvernului R.i Moldova, informează MOLDPRES.
În alocuțiunea rostită la deschiderea Forumului, Octavian Armaşu, ministru al Finanţelor, a accentuat că evenimentul de astăzi are loc în cadrul celei de-a XIX-a reuniuni anuale a Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre şi oferă un bun prilej pentru discuţii în comun cu reprezentanţii mai multor instituţii financiare internaţionale, asociaţii de business şi experţi în dezvoltarea infrastructurii, referitor la tendinţele pe pieţele din regiune şi potenţialul ţării noastre pentru dezvoltarea afacerilor.
“Vreau să menţionez că sarcina prioritară a Guvernului Republicii Moldova este o creştere economică bazată pe investiţii, producere şi export şi mai puţin pe remitenţe, cum a fost de-a lungul anilor. Ca să atingem acest obiectiv, ne-am propus să ne bazăm pe politicile economice stimulatorii pentru activitatea de întreprinzător, să îmbunătăţim climatul de afaceri şi să sporim atractivitatea investiţională a ţării”, a precizat ministrul Finanţelor. El a exprimat speranţa că actualul eveniment se va solda cu noi proiecte, în special, în acele domenii, în care există oportunităţi reale, chiar şi în momentul de faţă.
La rîndul său, Ihsan Ugur Delikanli, preşedintele Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, a declarat că “doar o cooperare internaţională bine definită va stimula creşterea economică a unui stat”. În context, sursa citată a subliniat că Republica Moldova trece printr-o perioadă complicată din punct de vedere economic, iar evenimentul de astăzi a reunit agenţi economici din mai multe state, care doresc să acorde asistenţă pentru creşterea economiei naţionale.
De asemenea, Ihsan Ugur Delikanli a apreciat parteneriatul pe care îl are BCDMN cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, întrucît această cooperare, în opinia oficialului, a reunit un număr mare de reprezentanţi ai mediului de afaceri la Forumul de astăzi.
Sergiu Harea, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, a menţionat că actualul eveniment are drept obiectiv oferirea oportunităţilor de stabilire a conexiunilor între investitorii şi oamenii de afaceri, interesaţi să investească în Moldova şi în regiunea Mării Negre. Sursa citată a precizat că pe parcursul anilor, CCI a R. Moldova a avut o colaborare fructuoasă cu Camerele de Comerţ şi Industrie din bazinul Mării Negre şi Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre şi a exprimat convingerea că buna cooperare va continua.
În cadrul Forumului, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova a semnat un Memorandum de înţelegere cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.