Portrete: Pierre Bonnard, în camera de baie

Spre sfârşitul anilor 1880, Pierre Bonnard (1867-1947) urma, în acelaşi timp, cursurile de artă la Ecole des Beaux-Arts şi la Academie Iulian, precum şi pe cele de drept. Aceasta este perioada în care îi întâlneşte pe Edouard Vuillard, Maurice Denis şi Paul Serusier; cu toţii au devenit membri ai grupului care avea să fie cunoscut ca nabişti (cuvânt ebraic care înseamnă „profet”). A intrat în avocatură în 1889, dar a renunţat la drept, câţiva ani mai târziu, pentru a se dedica total vocaţiei artistice. La vremea aceea, era deja puternic influenţat de Paul Gauguin (aşa cum erau, de altfel, toţi membrii grupării), fiind şi un admirator al artei japoneze. Din 1891 până în 1899, nabiştii au organizat, în mod regulat, expoziţii proprii, cu cărţi, afişe, vitralii, decoruri de teatre, precum şi picturi. Spre sfârşitul acestei perioade, Bonnard începea să se desprindă de grup: prima lui expoziţie individuală a avut loc în 1896, la galeria Durand-Ruel, din Paris. în camera de baie este un exemplu perfect al stilului intimiste, propriu lucrărilor care zugrăvesc scene casnice, de intimitate. Asemenea lui Degas, Bonnard era atras de erotismul camerei de baie, de plăcerea simplă a femeii în timp ce se şterge, şi de tonurile calde întrebuinţate pentru a reda pielea umedă şi învigorată. Modelul preferat al artistului pentru realizarea acestui gen de tablouri era soţia lui, Marthe. Bonnard a fost şi un pasionat fotograf, iar dragostea sa pentru cadrajul fotografic poate fi întâlnită în multe dintre picturile lui, de exemplu în Oglinda (1908), unde o femeie care se îmbăiază este văzută reflectată parţial în oglindă. Adrian Filip