Oficiali palestinieni și americani s-au întâlnit marți la Ierusalim pentru discuții vizând relansarea procesului de pace care stagnează din aprilie 2014, potrivit unui comunicat oficial palestinian, citat de agenția Xinhua.
În comunicatul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) se afirmă că, în cadrul reuniunii, au fost abordate posibilitățile de relansare a procesului de pace, în scopul de a se ajunge la un tratat de pace permanent.
”Poziția noastră se bazează pe legile internaționale și pe legitimitate”, se afirmă în comunicat. ”În cadrul reuniunii, noi am cerut încetarea totală a colonizării israeliene în teritoriile palestiniene, inclusiv la Ierusalim”, se precizează în comunicat.
Delegația palestiniană a fost formată din Saeb Erekat, secretarul general al OEP, Majed Farraj, șeful serviciilor de informații palestiniene, și Mohamed Mustafa, președintele Fundației OEP.
Jason Greenblatt, trimisul special american pentru pace în Orientul Mijlociu, a început luni un nou turneu în Orientul Mijlociu și a avut convorbiri cu oficiali israelieni și palestinieni în cadrul misiunii sale de relansare a convorbirilor de pace dintre cele două părți.
Negocierile israeliano-palestiniene s-au oprit în aprilie 2014. Ele au avut loc sub egida SUA și au durat nouă luni, fără să se ajungă la vreun progres, din cauza divergențelor referitoare la colonizarea israeliană din teritoriile palestiniene.