USR: O schemă instituțională de amploare a fost pusă în mișcare pentru ca Dragnea să fie prim-ministru

 

Partidul Uniunea Salvați România precizează că, prin modificările aduse de proiectul de Cod administrativ, condamnații penal pot fi membri ai Executivului, dacă sunt reabilitați, iar în acest fel „o schemă instituțională de amploare a fost pusă în mișcare” pentru ca președintele social-democrat, Liviu Dragnea, să fie prim-ministru.

„Partidul Uniunea Salvați România atrage atenția că o schemă instituțională de amploare a fost pusă în mișcare pentru ca Liviu Dragnea să fie prim-ministru. Prin modificările aduse de proiectul de Cod administrativ, publicat pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului, condamnații penal pot fi membri ai Executivului, dacă sunt reabilitați. Odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ, se abrogă o serie de legi, printre care și L90/2001 pentru organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, care stipulează că ‘pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate'”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

USR a reamintit că acest articol de lege a fost contestat la Curtea Constituțională de către Avocatul Poporului.

„Deși CCR a declarat că sesizarea de neconstituționalitate este inadmisibilă, a decis că sintagma ‘au suferit condamnări penale’ încetează să funcționeze ca o interdicție dacă persoanele ce au suferit o condamnare penală sunt beneficiarele unei legi de dezincriminare, de amnistie sau au beneficiat de o hotărâre judecătorească definitivă de reabilitare”, a menționat sursa citată.

USR mai atrage atenția că art. 17 al proiectului de Cod administrativ prevede că „pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au cetățenia română și domiciliul în țară; se bucură de exercițiul drepturilor electorale; nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”.

Uniunea Salvați România cere reformularea sau abrogarea acestui articol, astfel încât România „să nu fie condusă de un Guvern compus din condamnați penal”.

„Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 304/2017, pronunțată în urmă cu o săptămână, și Ministerul Dezvoltării Administrației Publice și Fondurilor Europene, sub conducerea lui Sevil Shhaideh, au pregătit terenul pentru ca Liviu Dragnea să poată fi prim-ministru, odată ce intervine reabilitarea. Iar acest fapt se poate petrece mai curând decât am putea crede, nu după termenul de reabilitare prevăzut de lege, ci prin proiectul legii grațierii, aflat acum în dezbatere la Camera Deputaților. E o schemă instituțională de amploare pusă în mișcare pentru ca Liviu Dragnea să fie prim-ministru”, a declarat Florina Presadă, senator USR.

Totodată, Uniunea Salvați România solicită MDRAPFE organizarea unor dezbateri reale și adecvate pe proiect.

USR a remarcat că, potrivit raportului de activitate al Guvernului pentru săptămâna 3 — 7 iulie și foii de parcurs ce face parte integrantă din acesta, până la 15 august trebuie finalizată avizarea interministerială a Codului administrativ, deci și orice dezbatere publică, PSD propunându-și adoptarea lui în acest an, astfel încât el să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.