Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov a anunţat că în proiectul de buget pe 2015 este propusă scăderea TVA de la 24% la 9% la produsele bio, arătând că în buget ”mai sunt şi alte surprize extrem de plăcute”.Vâlcov a precizat că proiectul de buget pe 2015 este finalizat, dar urmează negocierile cu FMI şi nu sunt cuprinse niciun fel de creşteri de taxe şi impozite, ci dimpotrivă vor fi ”câteva surprize extrem de plăcute”.”Bugetul este gata, este dezbătut cu FMI. Nicio măsură de creştere a impozitelor şi taxelor nu este prevăzută. (…) Nu veţi vedea nicio creştere, dimpotrivă venim cu câteva surprize extrem de plăcute”, a adăugat Vâlcov.El a spus că una dintre acestea este reducerea TVA de la 24% la 9% la produselor bio.”Ţinem foarte mult, domnul prim-ministru ţine foarte mult, ca măcar la produsele bio să aibă loc această scădere, măcar de la 1 ianuarie, a TVA de la 24% la 9% şi vor fi şi multe alte măsuri pe care le putem adopta, dar le discutăm cu FMI”, a mai spus Vâlcov.El a adăugat că nu este prevăzut în proiectul de buget pe 2015 suprataxarea marilor averi, propunerea UNPR şi că este o decizie politică a premierului şi coaliţiei referitoare la momentul introducerii acestei măsuri.