Un caz de demență din trei ar putea fi evitat, potrivit unui studiu

 

Un caz de demență din trei ar putea fi evitat încercând încă din copilărie și pe tot parcursul vieții să se reducă nouă factori de risc pentru dezvoltarea bolii, susține un studiu publicat joi și citat de AFP.

Aproape 50 de milioane de oameni suferă de demență (inclusiv Alzheimer) la nivel mondial, potrivit ultimelor estimări, însă numărul acestora este prognozat să ajungă la 132 de milioane până în 2050, se indică într-un editorial al revistei medicale Lancet, care a publicat studiul ce îl are drept autor principal pe profesorul Gill Livingston de la University College of London (Marea Britanie)

Cei trei factori de risc cele mai frecvenți în privința cărora se poate acționa pentru reducerea numărului de cazuri de demență sunt educația, auzul și tutunul, potrivit raportului care analizează impactul acestor nouă factori de sănătate și de stil de viață în diferite stadii ale existenței.

Astfel, creșterea nivelului educațional la începutul vieții reduce numărul total de cazuri de demență cu 8% dacă persoanele termină liceul. De asemenea, păstrarea în formă bună a auzului până la mijlocul vieții (45-65 de ani) ar reduce incidența cazurilor cu 9%, în timp ce renunțarea la fumat la persoanele de peste 65 de ani ar reduce cazurile cu 5 %.

Alte posibile măsuri pentru reducerea numărului de cazuri vizează tensiunea arterială (reprezentând 2% din cazurile de demență) și obezitatea (1% din cazuri) la persoanele de 45-65 de ani și lupta împotriva depresiei (4% din cazuri), a lipsei de activitate fizică (3%), a izolării sociale (2%) și a diabetului (1%) la persoanele de peste 65 de ani.

Studiul oferă proporția tuturor cazurilor de demență care ar putea fi prevenite dacă factorii de risc ar fi complet eliminați. Dacă eliminarea acestor factori ar putea preveni apariția demenței într-unul din trei cazuri (35%), găsirea unei modalități de a contracara factorul de risc genetic major asociat maladiei Alzheimer, caracterizate prin prezența unei versiuni a unei gene numite „APOE4”, ar evita mai puțin de un caz din 10 (7%), potrivit studiului menționat.