Nu mai avem răbdare să ne trăim viața așa cum ne dictează destinul. Vrem să știm dinainte ce ni se va întâmpla. Avem această ”curiozitate mortală” de a afla cât mai avem de trăit, ce rele ne vor trage de pulpana hainei sau de rochie, pentru a ne atenționa despre iminentele dezastre cărora va trebui să le facem față. Inevitabil, de fiecare dată aflăm că vom reuși să o scoatem la capăt, că vom avea de suferit, dar, în cele din urmă, viitorul va suna bine pentru noi! Există o anume disperare care ne ”mână-n luptă” și care ne pune în situații greu de înțeles, dacă ne uităm în străfundul credinței noastre creștine sau dacă răsfoim dosarul personal, plin cu tot felul de diplome, care ne confirmă școala de după școală, când practicile vrăjitorești ar trebui să ne roșească obrajii, dându-ne rușinea afară, cum mai dă laptele uitat pe foc.
Nu de puține ori suntem puși în fața unor astfel de practici băbești, cu stingere de cărbuni, alungarea spiritelor rele, dezlegatul de femeia altuia sau legatul de femeia iubită, datul în cărți sau ghicitul în palmă și cafea. Că vorbim despre boală sau despre rănirea adâncă a sufletului, în ambele cazuri există această retragere în cotloanele paranormalului, acolo unde speranța nu îți ridică din umeri, anunțându-te că, deocamdată, atât poate să facă știința, tratamentul medicamentos, doar ”Dumnezeu te mai poate salva”. Cu această ultimă frază se pot construi scenarii dintre cele mai optimiste, în care orice semn iluzoriu devine o mare victorie, ale căror drapele flutură festivist în vânt sau în bucuria celor care au prins această mână salvatoare. Ne aflăm față în față cu baba. Cu femeia gârbovită de ani, înspre care se îndreaptă cei fără de speranță, atacați de dezamăgire și de cumpăna dintre viață și moarte, înclinată îngrijorător spre apele Styxului.
Asemenea lui Nostradamus babele de pe la noi sau de prin împrejurimile noastre nu se mulțumesc cu vindecarea trupului și mai ales a spiritului nevoiașilor, avântându-se pe căile prorocirii destinul omenirii.
”Bulgăroaica Baba Vanga, născută la începutul secolului XX și moartă în 1996, cunoscută ca fiind una din prezicătoarele care au vorbit despre extratereștri care ne vor ajuta, ne vor învăța să trăim și pe sub ape, cu puţin înainte de moarte, a povestit că până în 2030 oamenii vor reuşi sa intre in contact cu alte civilizaţii dezvoltate și că până în anul 3797 Terra va deveni o planeta ostila vieţii, dar numai cei aleşi vor avea dreptul de a părăsi Sistemul solar pentru a-şi continua existenta pe altă planetă.
Baba Vanga a avertizat, de asemenea, că până în 2170 o mare parte a globului va fi cuprinsă de o secetă de lunga durată. În 3005, un război va izbucni pe planeta Marte, colonizată de oameni, iar în 3010, o cometă va lovi Luna, generând un uriaş nor de praf cosmic. Pământul se va cufunda in întuneric. Astfel că, in următorii 90 de ani, viața pe Terra se va restrânge considerabil.
Alte profeții ale Vangăi: 2043: Europa va fi transformată într-un califat islamic, cu capitala la Roma. Economia lumii va fi controlată de musulmani; 2066: Statele Unite vor utiliza arma climatică, în încercarea de a readuce Europa la creştinism; 2100: Un Soare artificial va lumina partea întunecată a Pământului; 2130: Omenirea va învăța să trăiască sub apă; 2170: Secetă globală; 2201: Pe Pământ, temperaturile vor scădea pe fondul reducerii activității solare; 2262: Planetele își vor modifica, treptat, orbitele; 3010: Pe Terra viața va dispărea, practic, dar omenirea va atinge un nivel de dezvoltare care îi va permite să „se mute” într-un alt sistem planetar”.
Surprinzătoare sunt aceste profeții, cu atât mai mult cu cât Baba Vanga a orbit încă de la vârsta de 12 ani, astfel încât, regiunea în care a trăit cei 85 de ani (în zona Rupite, în munții Kozhuh) era departe de a putea să-i ofere informațiile la zi pentru tot ceea ce ea a prezis că se va întâmpla cu Terra, în special, într-o proiecție de câteva milenii bune.
NU este nici prima și nu va fi nici ultima prezicătoare, vindecătoare, persoană care se bucură de însușiri paranormale. Ceea ce ar trebui să ne înspăimânte acum, în al treilea mileniu d.H., ține mai mult de neputința noastră de a găsi speranța zilei de mâine, doar în astfel de spații paralele cu cele în care ne trăim viața reală.
ADI CRISTI