Numărul de ţări care generează o ameninţare nucleară potenţială nu se limitează la Iran şi Coreea de Nord, au atras atenţia experţii în cadrul Forumului internaţional Luxemburg în domeniul prevenirii catastrofelor nucleare, care şi-a deschis lucrările miercuri la Montreux (Elveţia) , transmite portalul Rbc Daily.
În total, 22 de state ignoră la ora actuală ratificarea protocolului adiţional al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), ceea ce ar putea sugera nu doar existenţa unor ambiţii nucleare din partea acestora, ci şi probabilitatea unor tentative de dezvoltare a armelor nucleare.
‘O particularitate importantă a acestei conferinţe este că vom încerca să înţelegem cum să identificăm într-un stadiu timpuriu semnele când un stat se apropie de linia roşie în privinţa tehnologiilor nucleare, dincolo de care iese la iveală, fără urme de îndoială, intenţia sa de a dezvolta arme nucleare’, a declarat publicaţiei menţionate preşedintele Forumului Luxemburg, Viaceslav Moshe Kantor.
Experţi în arme nucleare se reunesc pentru a 16-a oară în cadrul acestui forum, de data aceasta în colaborare cu Centrul pentru Politici de Securitate de la Geneva.
Generalul rus Vladimir Dvorkin, în calitate de preşedinte al comitetului de organizare a Forumului Luxemburg, a declarat că, pentru crearea unei arme nucleare, o ţară are nevoie de 10-15 ani. ‘Se poate spune deja că regimul din Coreea de Nord a trecut linia roşie, Iranul este aproape de ea, dar, în afară de acestea, există multe alte ţări care planifică sau au iniţiat deja activităţi de dezvoltare a armei nucleare’, a spus el, referindu-se la un număr de 22 de ţări care nu au ratificat Protocolul adiţional al AIEA din 1997, ceea ce se poate interpreta ca o dovadă indirectă a ambiţiilor lor de a se dota cu arma nucleară. La criteriile după care un stat poate fi suspectat că intenţionează să utilizeze tehnologia nucleara în scopuri non-paşnice, experţii forumului au inclus îmbogăţirea uraniului cu până la 3,5%, în condiţiile unui număr mic de centrale nucleare, şi cu până la 20% atunci când vine vorba de centre de cercetare.
Participanţii la forum au ezitat să nominalizeze statele cu ambiţii nucleare, limitându-se la sintagme precum ‘unele state’, ‘urmaşii posibili ai Iranului’ etc. În culoarele reuniunii însă, după cum scrie Rbc Daily, au fost însă menţionate ţări ca Algeria, Arabia Saudită, Turcia, Egipt, Argentina şi Brazilia.
În acest context, preşedintele Forumului Luxemburg a atras atenţia că unele regimuri care încearcă să intre în posesia armelor nucleare sunt absolut imprevizibile, în condiţiile în care tentativele AIEA de a controla răspândirea tehnologiilor sensibile pe plan mondial nu au dat rezultate.