Campania ”Dăruieşte din inimă!”, iniţiată de Fundaţia Star of Hope, a cunoscut un moment emoţionant miercuri, 3 decembrie, când ”Bradul Recunoştinţei”, instalat în faţa Primăriei, a fost împodobit cu mesaje de solidaritate din partea comunităţii. Manifestarea a avut loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi şi a fost precedată de o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu de reprezentanţii fundaţiei. “Ne bucurăm că astăzi, la Primăria Iaşi, părinţi, specialişti, parteneri, am fost împreună cu copiii noştri, cu cei care depun eforturi pentru a veni în sprijinul copiilor cu dizabilităţi. Ne bucurăm din toată inima că avem sprijinul municipalităţii pentru a sensibiliza comunitatea faţă de problematica acestor copii, în dorinţa noastră comună de a-i integra în societate. Îmi doresc ca toţi oamenii să înţeleagă că aceşti copii sunt ai noştri şi că au aceeaşi valoare umană”, a declarat Aurora Vatamaniuc, preşedinte executiv Star of Hope România. Campania ”Dăruieşte din inimă!” are ca obiective informarea şi sensibilizarea comunităţii privind problemele cu care se confruntă familiile care au copii cu dizabilităţi. “Anul acesta împlinim nouă ani de colaborare cu fundaţia Star of Hope, perioadă în care am reuşit să dezvoltăm proiecte cu impact direct la nivelul beneficiarilor, rezultatele fiind deosebit de pozitive”, a declarat Mihai Pricop, şeful Biroului Programe de Finanţare a Societăţii Civile din cadrul Primăriei. (E.M.)