Cu ocazia Zilei Imnului Naţional, în Piaţa Tricolorului (strada Anastasie Panu – în zona Prefecturii) va avea loc sâmbătă, 29 iulie, de la ora 9.00, o ceremonie militară dedicată acestui eveniment. Manifestările vor dura aproximativ 30 de minute. În această perioadă, reprezentanţii autorităţilor locale vor rosti scurte alocuţiuni, va fi oficiat un ceremonial religios, va fi intonat Imnul Naţional al României şi va avea loc defilarea Gărzii de Onoare. Pe tot parcursul manifestărilor circulaţia auto de pe strada Anastasie Panu, tronsonul din zona Casei Pătrate, va fi deviată pe strada cu liniile de tramvai dinspre Palatul Culturii, informează Biroul de presă al Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi. (E.M.)