Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a înregistat cele mai bune rezultate din ultimii ani la sesiunea din iulie a admiterii pentru anul universitar 2017 – 2018. Astfel, după încheierea perioadei de depunere a dosarelor, s-au înscris 3.255 de candidați unici, o creștere cu 72% față de anul anterior și cu 43% față de anul 2015. Practic, dat fiind sistemul de admitere unic în țară implementat anul acesta, studenții s-au putut înscrie cu un singur dosar la oricâte specializări au dorit. „Numărul de candidați fizici din acest an egalează numărul de dosare depuse anul trecut. Iar această creștere are, în spate, și scăderea numărului de tineri care au luat bacalaureatul, deși rata de promovare a crescut, numărul de absolvenți de liceu care au promovat bacalaureatul este mai mic”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, luni, într-o conferinţă de presă. Locurile rămase neocupate după terminarea perioadei de confirmări, până pe 7 septembrie, vor fi scoase la concurs în sesiunea admiterii din toamnă – 10 – 17 septembrie 2017, a mai anunţat rectorul TUIASI. În cadrul conferinței de presă, la care au participat, alături de prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, prof. univ. dr. ing. Daniel Condurache și ing. Bogdan Budeanu, directorul Direcției Servicii Studențești a TUIASI, au fost prezentate și modernizările din campus cu care universitatea îi va aștepta, din toamnă, pe boboci. Astfel, în cadrul unui masterplan care se va întinde pe următorii trei ani, conducerea DSS și cea a universității doresc să realizeze patru linii mari de dezvoltare – în fiecare cămin să existe spălătorie și bucătărie pentru studenți, să nu existe cămin fără sală de lectură, să fie modernizate toate grupurile sanitare pentru studenți și să fie asigurată o calitate mai bună a conexiunii de date, dar și a semnalului de internet de mare viteză. Anul acesta, conducerea DSS și-a propus nouă obiective, o parte dintre ele fiind în curs de îndeplinire, unul dintre acestea fiind reabilitarea și modernizarea a grupurilor sanitare din trei cămine – T1, T2 și T9, fiind o investiție de 750.000 de lei. „Vrem să sporim și securitatea studenților în campus prin instalarea a trei sisteme noi de supraveghere video, unul care va avea în vedere străzile și aleile din campus, altul care va avea în vedere căminul T8, atât interiorul, cât și exteriorul căminului, și un al treilea sistem care va fi amplasat în zona bucătăriilor și a spălătoriilor”, a declarat ing. Bogdan Budeanu. Conducerea DSS va cheltui anul acesta 400.000 de lei dintr-un total de 1.2 milioane planificat pentru următorii trei ani pentru a achiziționa echipamente IT astfel încât viteza conexiunii de Internet să ajungă la 1 Gb/s, abonamentul cel mai mare oferit astăzi de operatorii privați. În acest sens, există și un proiect separat care își propune ca, în următorii ani, să fie asigurat accesul wireless la Internet pe zona campusului didactic și a celui studențesc. „Dorim să realizăm și parcări de biciclete supravegheate video în fața fiecărui cămin, ca o alternativă a folosirii mașinii. Avem o universitate integrată, zona de campus și cea didactică, și îi încurajăm pe studenți să folosească bicicleta. Vrem să facem și un parking indoor, după un model olandez, de anul viitor, urmând a face câte o magazie de biciclete supravegheată video în fiecare cămin”, a completat ing. Bogdan Budeanu. În campus, DSS va implementa un concurs de soluții câștigat de o studentă de la Facultatea de Arhitectură și va revitaliza o zonă verde din spațiul căminelor T3 – T4, folosind materiale reciclate – bănci din bolțari cu scânduri rindeluite, zonă de ghiveci cu fluor plantate în cauciucuri utilizate donate de antreprenori ieșeni, un leagăn, o masă de tenis, un mini-circuit sportiv pentru tracțiuni și în partea de sus o instalație electrică cu becuri led făcută manual, becurile fiind amplasate în borcanele primite de studenți de-a lungul anilor în pachetele de acasă. De asemenea, conducerea DSS plănuiește să modernizeze o sală de lectură de la Căminele T3-T4, de 120 de mp, tot în urma unui concurs de soluții câștigat de o studentă de la Arhitectură, dar și să modernizeze un teren de sport, o investiție de 150.000 de lei, care va avea unul dintre cele mai moderne suprafețe din țară, cu posibilitate de a absorbi șocurile astfel încât studenții să nu se rănească jucând. În același timp, tot pentru acest an este în plan și modernizarea cantinei prin introducerea unui nou sistem de climatizare. (E.M.)