Campanie lansată de CMR privind conştientizarea de către pacient a rolului specialistului în medicină

„Stop diagnostic pe net, mergi la cabinet! – aşa se intitulează campania lansată joi de Colegiul Medicilor din România, prin care se încearcă să se convingă populaţia să nu se mai trateze folosind informaţii culese de pe Internet, ci să consulte un specialist. “Există o categorie de pacienţi care aleg ca primă opţiune în situaţia în care sănătatea lor are o problemă să acceseze servicii neconvenţionale, altele decât cele ale sistemului sanitar din România, indiferent că-i public sau privat (…). Această situaţie ar putea să le prejudicieze sănătatea, cazuri care s-au şi întâmplat, adică oamenii accesând Internetul, întârzie un diagnostic ştiinţific, academic şi o terapie corespunzătoare, personalizată nevoilor de sănătate”, a declarat Gheorghe Borcea, preşedintele Colegiul Medicilor din România, Gheorghe Borcean, joi, în cadrul unui interviu la RFI România. Gheorghe Borcean declară că platformele medicale online nu reprezintă o problemă, dacă e vorba de medici cu acte în regulă: “Acelea sunt absolut în regulă. Când un medic care este înregistrat, care-şi dă toate datele de contact şi pe care poţi să-l identifici în Registrul Naţional Unic al Colegiului Medicilor (…), poate s-o facă, dar respectând toate condiţiile de etică şi deontologie cerute de către Colegiu, este normal lucrul acesta. Anormal este ca cineva să-şi ia informaţiile din surse neidentificabile, din surse despre care nu ştie absolut nimic, care pot fi la capătul lumii, oriunde şi care pot să nu fie medici sau în cel mai rău caz poate să fie un computer cel care dă un răspuns. Nu vorbim despre ceea ce cere un pacient unui doctor care se identifică şi care răspunde pentru ceea ce face”.