Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, marţi, că a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) un punct de vedere cu privire la prezenţa sa în conducerea Senatului în timpul vacanţei parlamentare, instituţia spunând că nu a fost în stare de incompatibilitate. Adrian Ţuţuianu va demisiona din funcţia de secretar al Senatului la începutul lunii septembrie, informează DC News. Uniunea Salvaţi România a depus, săptămâna trecută, o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu, ministru şi totodată secretar al Biroului permanent al Senatului.