Handbal masculin: CSM București a câștigat Cupa București

Echipa masculină de handbal CSM București a câștigat Cupa București, competiție pe care a organizat-o de vineri până duminică în Sala Rapid din Capitală.

În ultimul meci, o veritabilă finală a turneului, CSM București a dispus cu 29-20 (15-8) de CSA Steaua București, care a terminat pe locul al doilea.

Podiumul a fost completat de HC Vaslui, care a trecut de CSM Focșani cu 28-24.

Vineri, CSM București o întrecuse pe HC Vaslui cu 35-20, iar CSA Steaua București câștigase în fața formației CSM Focșani cu 30-23. Sâmbătă, CSM București a dispus de CSM Focșani cu 32-24, în timp ce CSA Steaua București a surclasat-o pe HC Vaslui cu 36-23.

”Înainte de toate, vreau să le mulțumesc celor trei echipe care au răspuns pozitiv invitației noastre și să le urez multă baftă în noul sezon competițional, precum și însănătoșire grabnică sportivilor care au suferit accidentări. În ceea ce privește jocul nostru, sunt mulțumit de evoluția băieților și de felul în care s-au angajat la aceste meciuri. Jucătorii asimilează încet încet ceea ce lucrăm la antrenamente și acesta este drumul pe care trebuie să-l urmăm pentru a corecta greșelile pe care le facem”, a declarat spaniolul Pau Campos Sunen, antrenorul echipei CSM București, citat de site-ul oficial al clubului.