Interesul reciproc pentru revigorarea dialogului bilateral româno-ungar, în contextul împlinirii a 15 ani de la semnarea „Declarației privind cooperarea și parteneriatul strategic ungaro-român pentru Europa în secolul XXI”, a fost evidențiat miercuri de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul întrevederii cu ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Peter Szijjarto.
„Președintele Senatului a pus accentul pe dimensiunea economică și strategică a cooperării bilaterale româno-ungare, subliniind importanța pentru ambele țări a consolidării și diversificării schimburilor comerciale, precum și oportunitatea punerii în practică a unor proiecte și investiții comune de succes. În ceea ce privește diplomația parlamentară, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că Senatul României promovează o serie de inițiative ce au ca scop consolidarea rolului parlamentelor în afacerile internaționale și în problematica de securitate, între acestea numărându-se organizarea Summit-ului parlamentar în format B9 — platformă de dialog și cooperare regională în materie de securitate a țărilor de pe flancul estic al NATO, la care participă și Ungaria”, se arată într-un comunicat al Senatului transmis, miercuri, AGERPRES.
La rândul său, ministrul Peter Szijjarto a arătat că România este un partener strategic important pentru Ungaria, evidențiind nivelul semnificativ al schimburilor economice, România fiind a doua destinație de export pentru Ungaria. Demnitarul ungar a subliniat importanța intensificării cooperării între comunitățile de afaceri din cele două țări, menționând prezența pe piața românească a unor companii ungare cu recunoaștere internațională.
Ambele părți au evidențiat contribuția importantă pe care atât comunitatea românească din Ungaria, cât și comunitatea maghiară din România o au în consolidarea unei game largi de aspecte ale relațiilor bilaterale și rolul pe care membrii acestor comunități trebuie încurajați să îl joace cu acest scop.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate și subiecte de actualitate ale agendei europene, precum și teme de interes la nivel regional, vizând perspective de consultare și cooperare regională extinsă oferite de formatul V4+, mai ales în perioada președinției ungare a Grupului de la Visegrad, se menționează în comunicat.