Organizaţia Județeană Iaşi a PNL organizează la sfârşitul acestei săptămâni Forumul Administrației Publice Locale, cel mai important eveniment dedicat aleșilor local. La evenimentul programat sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 10.00, la Hotel Internațional, vor fi prezenţi Ludovic Orban, președintele PNL, Robert Sigartău, secretarul general al PNL, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Ioan Bălan, deputat, precum şi peste 400 de aleși locali, primari, viceprimari, consilieri județeni și consilieri locali. În cadrul evenimetului vor fi abordate teme de maxim interes privind administrația publică locală, precum descentralizarea, codul administrativ, managementul administrației publice locale și îmbunătățirea comunicării dintre instituțiile publice și cetățeni. „Prin acest eveniment unic la nivel național, PNL urmărește să asigure un transfer de expertiză între aleșii locali care au mai multă experiență administrativă și cei care sunt la primul mandat și vine în întâmpinarea dorinței cetățenilor de a avea o adminstrație modernă, transparentă și profesionistă aducând la masa discuțiilor cele mai fierbinți teme ale administrației publice locale și totodată căutând soluții pentru rezolvarea lor”, a declarat Costel Alexe, preşedintele Organizaţiei Judeţen Iaşi a PNL. (E.M.)