Două persoane și-au pierdut viața, iar altele cinci au fost rănite în urma furtunii de duminică, de la Timișoara, potrivit reprezentanților ISU Banat.
Potrivit IGSU, codul portocaliu de vreme rea, sub incidența căruia se afla județul Timiș, a generat o serie de efecte în zonă. Pentru gestionarea acestora, la nivelul ISU Banat a fost activată grupa operativă, iar misiunile sunt în dinamică, pentru acordarea sprijinului persoanelor aflate în dificultate și înlăturarea arborilor și acoperișurilor afectate din cauza manifestării fenomenelor meteo periculoase.
Și în județul Arad, vremea nefavorabilă a generat efecte, astfel că la acest moment pompierii militari acționează în sprijinul comunităților pentru înlăturarea arborilor doborâți de vânt.
Având în vedere avertizările de cod galben și cod portocaliu de vijelii și vânt puternic, reprezentanții IGSU recomandă cetățenilor din județele vizate, ca pe timpul manifestării fenomenelor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o atenționare nowcasting Cod portocaliu de ploi, valabilă până la ora 17:40în patru județe din vestul țării.
Potrivit meteorologilor, în județele Hunedoara și Caraș-Severin, în zona de munte a județelor Bihor și Timiș, și în localități din județul Timiș se vor semnala intensificări ale vântului, care vor depăși la rafală 90 km/h și care trecător pot lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse de ploaie care vor cumula izolat 15-20 l/mp, izolat grindină.
ANM avertizează că sistemul noros se deplasează rapid de la Sud-Vest către Nord-Est.
Furtună violentă la Timișoara
O furtună extrem de violentă s-a abătut, duminică după-amiază, asupra Timișoarei, după ce ultimele două zile au fost neobișnuit de calde pentru această perioadă a anului.
Scaune și mese de la terasele din oraș au fost ridicate de vântul foarte puternic, bucăți din acoperișurile blocurilor au zburat, iar țigle de pe Casa Armatei din Piața Libertății au căzut peste un tramvai care era în stație, fiind semnalate și cazuri de arbori prăbușiți.
”Avem foarte multe solicitări”, a declarat, pentru AGERPRES, Elena Megherea, purtător de cuvânt al ISU Banat. De asemenea, și Serviciul de ambulanță Timișoara a avut ”foarte multe solicitări”.
Atât reprezentanții ISU Banat, cât și cei ai Ambulanței au menționat că dispeceratele ambelor instituții au fost blocate și la ora transmiterii acestei știri nu au putut oferi o situație detaliată a intervențiilor solicitate în oraș.
AGERPRES