Donanice la adresa lui Kim Jong-Un și Hillary Clinton

Președintele american a postat din nou, duminică, o serie de mesaje virulente și sarcastice, vizând-o în mod concret pe fosta sa contracandidată Hillary Clinton, „netrebnica”, și pe „omul-rachetă” Kim Jong-Un, informează AFP.

În jurul orelor locale 08:00, cel de-al 45-lea președinte al SUA a postat pe Twitter mai multe mesaje trimise de simpatizanți de-ai săi. Unul dintre ei este o imagine animată (gif), care îl arată pe Donald Trump jucând golf. Datorită unui montaj, lovitura președintelui este urmată de imagini cu Hillary Clinton lovită de mingea de golf, care o face să-și piardă echilibrul când urcă într-un avion.

„Swing-ul incredibil al lui Donald Trump#CrookedHillary” (Hilary-netrebnica), a notat el ca explicație la imagine.

Puțin înainte de aceasta, duminică dimineața, miliardarul a postat un mesaj pe rețeaua socială pentru a anunța că a avut o discuție cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-In. „L-am întrebat ce mai face Rocket-Man” (omul-rachetă), a notat Trump pe Twitter, făcând o referire ironică la Kim Jong-Un și la programul balistic al Coreei de Nord.

În seria sa de mesaje pe Twitter, președintele american a ironizat și o hartă electorală a SUA, acoperită toată cu roșu, culoarea republicanilor. „Continuați așa, stângiștilor, și va fi exact astfel în 2020”, data următoarelor alegeri americane, a notat Donald Trump.

Donald Trump a postat de asemenea o imagine cu un tren pe care se poate vedea scris mare, pe locomotivă, „Make America Great Again” și o alta pe care pot fi văzute produse americane (cărbune, mașini, ordinatoare și biscuiți Oreo) aduse pe ocean.

Nu în ultimul rând, el a ironizat un articol din Bloomberg datând din august și intitulat: „Câți bani îi aduce Donald Trump companiei Twitter? 2 miliarde de dolari potrivit unui analist”.

Pe contul său personal, președintele american are peste 38 de milioane de abonați.

AGERPRES