Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 30.660 de ţigarete ascunse în bara din faţă, spate, în semiaripile din faţă şi spate şi în roata de rezervă a unui autoturism condus de un tânar în vârstă de 25 de ani. În ziua de 08 decembrie a.c., în jurul orei 00.30, în P.T.F. Albiţa/ I.T.P.F.Iaşi s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în R.Moldova, A.P., cu dubla cetăţenie, română şi R.Moldova, în vârstă de 25 ani, domiciliat în municipiul Bucureşti. ”Ca urmare a valorificării unei informaţii cu privire la faptul că autoturismul este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului amănunţit efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit ascunse în bara din faţă spate, în semiaripile din faţă şi spate şi în roata de rezervă a autoturismului, 30.660 ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză R.Moldova şi Ucraina. Conform prevederilor legale a fost dispusă măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare totală de 6.776 lei în vederea confiscării şi sancţionarea bărbatului cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. (E.M.)