Breaking News

ADEVĂRUL NE AȘTEAPTĂ LA O CAFEA

Suntem din ce în ce mai tracasați. Mai speriați de ceea ce ni se poate întâmpla. Suntem puși în situația de a intra în terenul de luptă, fără nici un fel de echipament special. Doar cu ”pieptul dezgolit”, așa cum stă bine oricărui martir senin și ”greu de ucis”. În jurul nostru ni se aruncă tot felul de grenade, care mai de care mai false, mai pline de surprize plăcute, fără ca să ne dăm seama că doar una dintre acestea este adevărată. Are în ea explozia care ucide, schijele proiectate să împrăștie moartea pe o rază semnificativă, astfel încât, victimele produse să însemne ceva în economia morților nevinovate.

Din ce în ce mai multe dezvăluiri reușesc astăzi să ne pună pătura în cap, fără a mai ști cine din jurul nostru ne dă lovituri peste lovituri, cine de lângă noi este dușmanul care vrea să ne umilească, să ne țină la dispoziția sa, indiferent de ce destin fracturat mai încercăm noi să ne salvăm. Pentru o astfel de întreprindere suntem în stare să fim mai sălbatici decât ne sunt călăii. Suntem în stare să practicăm delațiunea ca pe un sport național, fără a ne tremura glasul minciunii, fără a ne consuma regretele și remușcările produse pentru cei cărora le-am făcut rău cu mâna noastră, cu declarațiile noastre mincinoase, oferite organelor doar pentru că ni   s-a promis că, așa de nevinovați cum ne știm vom avea de tras cât mai puțin. Un troc ordinar, bazat doar pe intimidarea celor mulți și nevinovați, încearcă astăzi să mențină starea de incertitudine, să carieze profund credibilitatea statului de drept. S-a ajuns să fie depășită suspiciunea rezonabilă arătată față de ”binom”, ajungându-se cu lama buldozerului direct sub rădăcinile democrației. Într-o țară în care supremația legii devine o simplă figură de stil, nimic nu ne mai poate garanta rolul decisiv al legii. Bunul plac, interesul ascuns, zona absconsului și a obscurului fac din tot ceea ce este vizibil o lume a fricii, intimidării, spaimei de lumină, groază de ceea ce cuvântă, dar mai ales produce puternice izbituri de capete date de pereți, invocându-se slăbiciunea de a ține ochii închiși, de a nu te revolta atunci când ai văzut, ai simțit că legea a luat-o hăis, prin lanul de întâmplări adevărate, greu de ținut în frâu. Acum fie că vorbim despre pretinsul artizan al binomului (generalul de armată Florian Coldea), fie că vorbi despre pretinsul eliberator din acest chingi colonelul Daniel Dragomir, cel are a dat o nouă nuanță mărturisirilor cu valoare de trăsnet, produs al uraganului ce ne-a cuprins mai ales în zona de suflet măcelărit, neîncredere în ziua de azi, pentru a nu mai avea pretenția să vorbim de ziua de mâine.

Florian Coldea nu poate să se comporte ca un ”om normal”, chiar dacă nu mai are decât o insesizabilă funcție în SRI, fiind plasat în umbră, fiind deținătorul mai multor valori active, aflate în desfășurare, Gestionarea acestora nu o poate realiza decât el, cu atât mai mult cu cât  de succesul misiunilor de acest tip depinde direct interesul național al țării.

Chiar și din această poziție secretă Florian Coldea nu ezită să traseze un nou azimut, care ne-ar scoate din bălăcăreală, punând accentele la modul corect pe tot felul de situații, pe care cei interesați să continue măcelul, să propage dezordinea și nesiguranța, nu au ezitat să umple liniștea creată prin tot felul de deturnări de sensuri, de aducere din condei spre un alt tip de extragere.

Florian Coldea infirmă categoric acuzațiile lansate la adresa sa și a SRI în ultima perioadă.

Coldea vorbeşte despre un „asalt susținut sistematic” la adresa SRI, care ar încerca să genereze percepția conform căreia Serviciul ar fi desfășurat „cu bună știință și rea credință activități abuzive, ilegale.”

„Consider că în acest moment există forțe interne și externe care și-ar dori servicii românești inhibate și retrase în cazarmă, pentru ca unii să își realizeze planurile și obiectivele care nu au nimic de-a face cu interesele României. Din punctul meu de vedere, aceasta este cheia în care trebuie interpretate aceste atacuri”.

O acuzație zdrobitoare care nu poate fi lăsată la voia întâmplării. Cine sunt cei din interior, cu o astfel de misiune, cine sunt cei din exterior cu astfel de gânduri? Dar, generalul, scăpat de greutatea funcției, nu se retrage în bârlogul nepăsării și mai ales în confortul unei pensii îndestulătoare. El continuă ”să sesizeze”: „Dragomir nu a fost niciodată adjunctul meu și nici consilierul meu. Era unul dintre zecile de ofițeri cu funcție, grad și pregătire similare care nu a mai interacționat profesional în mod direct cu mine. Ceea ce am văzut public nu sunt nici dezvăluiri, nici informații, ci dezinformări și minciuni ordinare, iar Serviciul a făcut deja precizările necesare. Am văzut un om disperat de anvergura problemelor penale cu care se confruntă”

Acestea să fie ”per total” explicațiile care ar trebui să pună batista pe țambal? Chiar dacă lucrurile devin cât se poate de simple, trebuie doar să stabilim cine din cei doi are dreptate? Dar și aici ne lovim de răspunsuri parțiale, cu argumente pro și contra, înăsprindu-se și mai mult calea spre lumină, acolo unde adevărul ne așteaptă la o cafea.

ADI CRISTI