Președintele american Donald Trump a anunțat joi că a semnat un ordin executiv care va permite Statelor Unite ale Americii să extindă sancțiunile împotriva companiilor nord-coreene, în scopul de a descuraja Phenianul să continue programul său nuclear, relatează agenția Reuters.
”Noul ordin executiv al nostru va tăia sursele de venit ce finanțează eforturile Coreei de Nord de a dezvolta cele mai ucigașe arme pe care le cunoaște omenirea”, a declarat Trump presei înainte de o întâlnire cu liderii din Japonia și Coreea de Sud.
Șeful executivului de la Casa Albă a precizat că produsele textile, pescuitul, tehnologia informatică și industriile manufacturiere nord-coreene se află printre țintele sancțiunilor americane.