Începând de marți, 26 septembrie, şi până vineri, 29 septembrie, între orele 8.00 și 18.00, în funcție de condițiile meteorologice, echipele CS Citadin SA vor efectua lucrări de asfaltare pe strada Gându, informează Biroul de presă al Primăriei, într-un comunicat. În perioadele menționate, circulația rutieră pe această arteră va fi închisă. Deciziile punctuale privind restricționarea / închiderea circulației vor fi luate de Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală, cu sprijinul constructorului. În timpul lucrărilor pe str. Gându va fi asigurat accesul mașinilor Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. (E.M.)