Programul „Prima Casă” este unul extrem de util, dar Guvernul trebuie să vină cu unele amendamente, în sensul eliminării din program a persoanelor cu venituri mai mari, a declarat, miercuri, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, la dezbaterile Comisiei economice din Senat, referitoare la situația băncilor comerciale și a instituțiilor financiare nebancare.
„Programul ‘Prima Casă’ este, vă spun în numele Consiliului de Administrație, un program extrem de util pentru cetățeni, îndeosebi pentru cei cu venituri medii și mai reduse, pentru că ceea ce a condus la acumularea unor sume relativ ridicate în cadrul acestui program până la pragul de alertă al riscului sistemic — nu s-a ajuns până la riscul sistemic, dar e o tendință de atingere a parametrilor care definesc riscul sistemic—, dar de ce și aici trebuie acționat tot de către Executiv. Dar de ce? Pentru că în anul 2016 Executivul de atunci a introdus ca eligibile în cadrul Programului ‘Prima Casă’ persoane care nu… deci e un program bun care trebuie continuat, dar cu amendamente pentru a elimina din cadrul eligibilității persoanele care au venituri mai mari”, a spus Florin Georgescu.
În opinia acestuia, de Programul „Prima Casă” ar trebui să beneficieze doar persoanele cu veniturile de până la 3.000 — 4.000 de lei, restul putând să ia credite standard.
Președintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, l-a întrebat pe Florin Georgescu despre Programul „Prima Casă” și a adus în discuție o declarație a economistului șef al BNR, Valentin Lazea, cu privire la efectele Programului.
„Domnul Lazea spunea, cu ceva timp în urmă, că Programul ‘Prima Casă’ este de natură să afecteze concurența pe piață, putând atrage dezechilibre și în alte sectoare economice decât serviciile financiare, cum ar fi construcțiile și așa mai departe, motiv pentru care a sugerat renunțarea treptată la acest program, întrucât, uitați ce zice domnul Lazea, pentru mine e puțin șocant, a declarat că e un risc sistemic pentru economie”, a afirmat Daniel Zamfir.
Florin Georgescu a explicat că programul a fost conceput pentru anumite segmente ale populației și trebuie continuat, iar persoanele cu venituri mari pot accesa credite standard cu dobânzi avantajoase.
În ceea ce privește IFN-urile, Georgescu a arătat că BNR a luat decizia de a nu limita dobânzile practicate, ci va crește cerințele de capital, iar în perioada următoare pentru acest sector vor fi aduse noi reglementări.
„Dincolo de ceea ce am reglementat acum, pentru că ne permitea legislația în vigoare, dorim să mai reglementăm în continuare domeniul IFN. Am scris Parlamentului acum o lună, 25 august, o scrisoare prin care arătăm intențiile noastre, dincolo de ceea ce am făcut, privind măsuri viitoare pentru întărirea cadrului legal al IFN-urilor”, a declarat Georgescu.
Oficialul BNR a explicat Comisiei că BNR nu putea să reglementeze nivelul dobânzilor penalizatoare pentru că acest lucru intră în atribuțiile altei instituții, și anume Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).
La rândul său, Daniel Zamfir a informat, la finalul ședinței, că a depus o inițiativă în Parlament cu privire la limitarea dobânzilor penalizatoare percepute de IFN-uri persoanelor fizice și că se așteaptă ca aceasta să intre cât mai curând pe circuitul de avizare.
În plus, în acest context, în perioada viitoare va fi invitat la Comisia economică președintele ANPC, pentru a discuta acest aspect.