Gruparea militantă Statul Islamic a decapitat un bărbat în nordul Siriei după ce l-a acuzat de blasfemie, au anunțat un site jihadist și o organizație pentru apărarea drepturilor omului, relatează Reuters. Bărbatul a fost ucis luni într-o piață publică din orașul Sulouk, în fața unei mulțimi în care se aflau și copii, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul la Londra. Potrivit grupurilor pentru apărarea drepturilor omului, Statul Islamic a decapitat și lapidat numeroase persoane în zonele pe care le controlează în Siria și Irak pentru fapte pe care le consideră drept o încălcare a legii islamice, precum adulterul, furtul și blasfemia. Gruparea a ucis de asemenea cetățeni străini pe care îi răpise. Potrivit unei declarații difuzate pe un site jihadist, bărbatul a recunoscut acuzațiile de blasfemie înainte de a fi ucis în provincia Raqqa, care se află sub controlul grupării. Potrivit OSDO, gruparea islamică a ucis 1.432 de sirieni în afara zonelor de conflict de la sfârșitul lunii iunie, când a declarat un califat pe teritoriul pe care îl controlează.