Vremea se va răci, în următoarele două zile, în București, iar ploile vor fi prezente începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, aproape continuu până duminică la prânz, potrivit unei informări postată, vineri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pe propria pagina de Internet.
În intervalul 7 — 8 octombrie, în Capitală, cantitățile de apă vor cumula 40 — 50 l/mp.
De asemenea, intensitatea ploii va fi mare pe parcursul zilei de sâmbătă, când se vor totaliza în jurul a 30 l/mp. Vântul se va intensifica treptat începând din partea a doua a nopții ce urmează (6/7 octombrie), iar rafalele vor atinge 45 — 55 km/h, cu precădere în cursul zilei de sâmbătă.
În plus, răcirea vremii va fi semnificativă, astfel încât sâmbătă temperatura maximă nu va depăși 10 — 11 grade. Totodată, duminică dimineață minima termică va fi de 7 grade, iar la amiază se vor înregistra 14 — 15 grade.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o atenționare Cod portocaliu de ploi și vânt, valabilă de sâmbătă dimineață în 17 județe și Municipiul București, respectiv o atenționare Cod galben de precipitații, lapoviță și ninsoare în zona montană, pentru 14 județe.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 octombrie, ora 9:00 — 8 octombrie, ora 15:00, va fi în vigoare atenționarea Cod Portocaliu de vremea rea în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea și Municipiul București. În aceste zone, ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80 — 90 l/mp.
De asemenea, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (7 octombrie), în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80 — 90 km/h.
Pe de altă parte, în același interval, în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1.600 de metri altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.
Totodată, în perioada 7 octombrie, ora 3:00 — 8 octombrie, ora 21:00, în Oltenia, vestul Munteniei, apoi și în sudul Transilvaniei și în centrul Moldovei, va fi Cod galben de ploi. Pe arii extinse, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp, iar local se vor cumula 40 — 50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50 — 60 km/h. În zonele montane precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăși 70 km/h, mai ales pe creste.
AGERPRES