Poșta Română va desființa 56 de posturi de conducere

Compania Națională Poșta Română va desființa, în perioada următoare, 56 de posturi de conducere, iar începând din data de 10 octombrie voi transmite comunicări de anulare a tuturor detașărilor efectuate către alte instituții, a declarat, luni, într-o întâlnire cu presa, directorul general interimar al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), Elena Petrașcu.

„În cele patru luni de mandat am de gând să fac capitalizarea Poștei Române. Știu exact în ce am intrat. Știu că sunt foarte multe de rezolvat. Sunt femeie, dar dacă voi considera că trebuie să am ceva să fiu și bărbat, voi fi și bărbat. Am venit cu o propunere de organigramă pentru reducerea funcțiilor de conducere. Astfel, la ora actuală există 102 posturi de conducere, dintre care 13 de directori, iar restul șefi de departamente, șefi de direcții. Am știut că organigrama Poștei Române este umflată. Atunci, vor fi reduse 56 de posturi de conducere. Foarte multe posturi sunt organizate din detașări. Au fost detașați oameni la ANCOM, la compania de drumuri etc.”, a spus Petrașcu.

Directorul interimar al Poștei Române a explicat că persoanele detașate vor fi rechemate la post în companie, iar ulterior se va face o analiză a beneficiilor aduse în urma detașărilor.

„Codul muncii îți dă posibilitatea să faci detașare în interiorul instituției. De mâine (marți, n.r.), voi semna ordinul de încetare a tuturor detașărilor. Trebuie să verific dacă acele persoane au lucrat în interesul companiei. Dacă se confirmă asta, voi semna prelungirea detașărilor. Oamenii se vor întoarce pe posturile lor sau pe altele dacă s-au desființat anumite departamente. Cine dorește să rămână în instituția unde a fost detașat, poate cere încetarea contractului de muncă pe care îl are cu Poșta Română”, a explicat Elena Petrașcu.

Aceasta a adăugat, totodată, că nimic nu se blochează în Poșta Română, iar ‘contractele merg înainte’.

De asemenea, documentul care conține planurile companiei până în 2023 va fi înaintat celor de la Deloitte, măsurile de bază fiind cuprinse în Memorandumul adoptat recent de Guvern.

Elena Petrașcu a fost numită director general interimar al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) la începutul acestei luni, când Consiliul de Administrație al companiei a aprobat revocarea directorului general interimar Rareș Stanciu.

Președinte a fost ales Adrian Găvruța (secretar general adjunct al ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale).

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, a prezentat în ședința noului Consiliu de Administrație al companiei naționale „Poșta Română” strategia de redresare a operatorului național iar prima măsură luată în cadrul CA a fost mandatarea membrilor comisiei de negociere cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) în vederea modificării prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă referitoare la eliminarea indemnizației de conducere în cazul revenirii de pe o funcție de conducere pe una de execuție.

Tot în ședința CA din 4 octombrie a fost aprobată și noua organigramă a CNPR, prin care au fost desființate 56 de posturi de conducere (la nivel central), reprezentând o economie de 424.000 lei lunar la salariile de bază și 92.000 de lei lunar la indemnizațiile de conducere, din bugetul pentru salarii al companiei.

Compania Națională „Poșta Română” este deținută de statul român, prin MCSI în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea în proporție de 25%.

AGERPRES