Breaking News

Mihai Fifor, referitor la afirmațiile premierului: Este o discuție în interiorul PSD, care se va închide în CEx-ul de joi

Senatorul PSD Mihai Fifor, ministrul Apărării, susține că nu se pune problema cine pierde și cine câștigă între președintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul Mihai Tudose și subliniază că la ședința Comitetului Executiv Național (CExN) de joi această discuție din interiorul partidului va fi închisă.

„Nu cred că e o problemă cine câștigă sau cine pierde, pentru că nu așa se pun lucrurile. Este o discuție în interiorul partidului nostru, o discuție care se va închide în CEx-ul de joi, despre asta este vorba. În Comitetul Executiv se vor discuta toate aceste probleme și acolo se va lua o decizie”, a afirmat Mihai Fifor, marți seara, la Antena 3.

El a subliniat că liderul PSD Liviu Dragnea nu a spus niciun moment că dorește un alt prim-ministru la guvernare: „Cred că este important pentru noi ca joi la CExN să se pună de acord colegii vizavi de ce au de stabilit și să continuăm să guvernăm, pentru că acesta este cel mai important lucru. Ați văzut, președintele Dragnea n-a spus niciun moment că își dorește un guvern condus de alt premier. Eu cred că este cale de înțelegere foarte bună”.

Referitor la faptul că Liviu Dragnea nu a comentat în niciun fel declarațiile premierului Tudose potrivit cărora ia în calcul să-și dea demisia, Fifor a apreciat că acesta este „modul firesc” de a aborda lucrurile și a amintit că sunt chestiuni mult mai importante de discutat pe agenda guvernamentală și pe agenda României în momentul de față.

Pe de altă parte, întrebat ce s-ar întâmpla în ipoteza în care Comitetul Executiv al PSD ar decide ca Tudose să nu mai fie premier, ministrul Apărării a admis faptul că instabilitatea politică reprezintă o problemă în discuțiile cu partenerii străini. Totodată, în ceea ce-l privește, Fifor a spus că el, personal, nu a venit „cu portofoliul de acasă”.

„Mihai Fifor nu a venit cu portofoliul de acasă și să știți că întotdeauna… Asta este o problemă, într-adevăr, instabilitatea reprezintă o problemă și toți partenerii noștri străini la asta se referă la prima întâlnire pe care o au… Sunt absolut convins că joi lucrurile vor intra în făgașul normal și în CExN se vor așeza”, a afirmat ministrul Fifor.

El s-a referit la programul de guvernare cu care PSD a câștigat alegerile din 2016 și a precizat că acesta merge înainte, chiar dacă sunt unele chestiuni punctuale, dar și acestea se rezolvă la nivel de ministere.

„De ce am luat votul pe care l-am luat în decembrie 2016 este evident, pentru că am avut singurul program de guvernare și cel mai bun program de guvernare pe care l-a avut vreodată un partid politic în bătălia electorală și românii au votat un program de guvernare (…) și de atunci ținem ritmul acesta. La Sucevița, nu mai departe de acum două săptămâni, a fost CExN de analiză pe stadiul realizării programului de guvernare. Eu nu am auzit acolo să existe probleme deosebite în implementarea programului de guvernare. Sunt chestiuni punctuale care se rezolvă în ministerele respective, dar pe ansamblu, programul de guvernare a fost recuperat ca și calendar. (…) Eu sunt ministru într-un Guvern Tudose și, dincolo de lucrul acesta, Mihai Tudose îmi este prieten și suntem o echipă, o echipă care împingem guvernarea aceasta în fiecare zi și credeți-ne că nu este întotdeauna foarte lesnicios, dar este o echipă care face performanță, pentru că, repet, nu avem întârzieri esențiale în programul de guvernare. Dacă aceste întârzieri erau, cu siguranță în analiza de la Sucevița ele s-ar fi discutat tranșant”, a declarat Mihai Fifor.

Referindu-se la informațiile vehiculate pe surse că premierul Tudose a declarat că își va da demisia dacă nu vor fi schimbați anumiți miniștri din Guvern, Fifor a precizat că nu este ușor ca un ministru să rezolve în câteva luni probleme care trenează de foarte mult timp, cum este cazul la Ministerul Transporturilor.

„Să ne gândim că vii să rezolvi în zece luni probleme care poate trenează de foarte, foarte multă vreme. Eu n-am să spun acum că Răzvan Cuc este poate, hai să zicem, cel mai grozav ministru pe care l-a avut vreodată România în orice domeniu, dar Răzvan Cuc este un ministru extrem de muncitor, un ministru care aleargă pe șantiere și este prezent foarte mult în teren și un ministru care a trebuit — să nu vă supărați pe mine — să dea piept cu o mafie, în adevăratul sens al cuvântului, a constructorilor de infrastructură mare din România. Eu aș mai avea un pic de răbdare față de activitatea ministrului Cuc, sunt foarte multe șantiere deschise și dacă nu le deschidea, iar nu era bine. Părerea mea este că a încercat în puține luni să rezolve chestiuni care trenează de foarte multă vreme”, a afirmat ministrul Fifor.

Pe de altă parte, el a amintit că sunt și domenii unde s-au înregistrat performanțe vizibile, unul dintre acestea fiind agricultura.

„Haideți să ne gândim de ce nu discutăm de pildă despre Ministerul Agriculturii, care are performanțe ce merită într-adevăr puse în evidență și care merită subliniate. Să ne gândim că este ministerul care a atras tot ce se putea atrage în materie de fonduri europene în momentul de față și care aduce o contribuție în Produsul Intern Brut al României substanțială”, a punctat Fifor.

Ministrul Apărării consideră că toți membrii Comitetului Executiv al PSD trebuie să fie echilibrați și a menționat faptul că Liviu Dragnea are toată susținerea în partid în calitate de președinte al PSD.

„Nu e datoria mea să spun cine rămâne și cine pleacă din Guvernul României. În CExN o să am și eu un punct de vedere, pentru că așa este firesc și orice coleg membru al CExN își poate spune punctul de vedere în această ședință. (…) Eu sunt ministru astăzi pentru că dl președinte Liviu Dragnea a decis în felul acesta și pentru că este președintele partidului, este totuși președintele votat de aproape 500.000 de membri de partid și lucrul acesta nu trebuie uitat. Președintele Dragnea are toată susținerea partidului în momentul de față și de asemenea lucrul acesta nu trebuie uitat. (…) Eu sunt un om de caracter și niciodată nu îmi trădez partidul, și niciodată nu trădez echipa din care fac parte și niciodată nu o să am parti-pris-uri vizavi de colegii din partid, indiferent cine ar fi colegii aceștia. Sunt un om echilibrat și cred că așa trebuie să fie toți membrii Comitetului Executiv Național, pentru că la urma urmei reprezentăm marea masă a PSD, cel mai mare partid din această țară, și îi reprezentăm pe românii care ne-au votat în număr covârșitor”, a afirmat Fifor.

AGERPRES