Muzeul Municipal Iași își deschide porțile vizitatorilor duminică, 15 octombrie, cu o expoziție aflată sub genericul „Iașii eroilor”, a cărei vernisaj va avea loc la ora 17.00, la sediul din str. Zmeu nr. 3. Evenimentul este ocazionat de cea de a II-a ediție din acest an a proiectului „Traseul memoriei” din Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași, care propune ieșenilor și turiștilor un circuit format din zece obiective care vor fi deschise gratuit vizitării între orele 16.00 și 20.00. „Iașii eroilor” propune la Muzeul Municipal trei teme, și anume expozițiile documentare „Iașii în Primul Război Mondial”, „Ion Dimitriu-Bârlad – sculptorul eroilor”, precum și expoziția colectivă „În linia întâi…” care va conține lucrări de autor, dar și colecția privată de medalii, decorații și brevete intitulată „Militaria”, aceasta fiind deschisă publicului ieșean în premieră. Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Municipal Iași, în regim gratuit, în perioada 15 – 31 octombrie, în fiecare zi, în intervalul orar 10.00 – 17.30, cu excepția zilei de 23 a acestei luni, când muzeul va fi închis vizitatorilor, informează Biroul de presă al Primăriei. (E.M.)