Rovana Plumb, după audierea de la Comisia juridică a Camerei Deputaților: Am subliniat în mod expres că sunt nevinovată

Deputatul social-democrat Rovana Plumb a declarat luni că le-a subliniat „în mod expres” membrilor Comisiei juridice a Camerei faptul că este nevinovată, referitor la acuzațiile DNA de complicitate la abuz în serviciu, și a reiterat că niciodată nu a încălcat legea.

„În cadrul Comisiei juridice am expus punctul de vedere, împreună cu apărătorul meu, avocat Viorel Mocanu. Am subliniat faptul, în mod expres, că sunt nevinovată, referitor la acuzația pe care o aduce DNA de complicitate la abuz în serviciu, spunând foarte clar și foarte ferm că niciodată nu am încălcat legea. În toată activitatea de ministru pe care am desfășurat-o am tratat cu maximă responsabilitate și am acționat cu bună credință. Niciodată nu am avut cu vreo persoană vreo înțelegere ilicită sau nu am ajutat sau sprijinit în premise nelegale vreo persoană”, a precizat Rovana Plumb, după audierea sa la Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Ea a adăugat că în activitatea sa de ministru a respectat legile țării „în spiritul și litera legii”.

„Am subliniat faptul că nu a existat nicio citație, nicio chemare din partea DNA în ceea ce mă privește, că am aflat din presă (…) în cadrul negocierilor pe care le-am avut cu Comisia Europeană”, a menționat Rovana Plumb.

Aceasta a susținut că în dosar nu există niciun fel de argument care să stea la baza acuzațiilor, arătând că cele două HG-uri date în acest caz „sunt legale deoarece au toate avizele de la toate ministerele de linie și de la tot ceea ce înseamnă aparat administrativ”.

Întrebată dacă le-a cerut deputaților din comisie să respingă solicitarea DNA, Rovana Plumb a spus: „Colegele și colegii din Comisia juridică știu foarte bine ce au de făcut și sunt convinsă că în spiritul și litera legii vor întocmi raportul”.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează și pe Sevil Shhaideh, referitor la trecerea unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea Consiliului Județean Teleorman.

AGERPRES