Comisarul european pentru Sănătate, despre comerțul paralel de medicamente: În interiorul UE avem o singură piață

Comisarul european pentru Sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat joi la un forum că este legal comerțul paralel de medicamente în interiorul Uniunii Europene, însă a spus că în anumite cazuri justificate guvernele au posibilitatea să îl restrângă.

„În ceea ce privește comerțul paralel, aș vrea să spun că avem o singură piață în interiorul Uniunii Europene. Tratatele Uniunii Europene permit libera circulație a bunurilor și aceasta înseamnă — comerțul paralel este legal. Într-adevăr, în anumite cazuri, guvernele au posibilitatea să restrângă acest comerț, însă restricția trebuie să fie proporțională și justificată”, a declarat comisarul, prezent la Palatul Parlamentului la un forum despre domeniul sănătate.

AGERPRES