Breaking News

Ponta, despre programul de guvernare: Dragnea m-a mințit și pe mine și pe ceilalți; va veni o notă de plată

Fostul premier Victor Ponta a declarat, marți, că președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a mințit electoratul în privința programului de guvernare, menționând că va veni o notă de plată pentru PSD.

„Eu nu l-am mințit (electoratul — n.r.), dar eu am crezut că se va face acel program. Dragnea m-a mințit și pe mine și pe ceilalți. Mi-a pus și fața pe acel program și din 2017 a făcut exact invers. Eu cred că va veni o notă de plată în acest sens și, din păcate, nu o va plăti Dragnea, o va plăti PSD”, a afirmat Victor Ponta, la Parlament, întrebat dacă simte că a mințit electoratul în privința programului de guvernare.

El a susținut că în acest an nu se face nimic din ce s-a promis în 2016.

„Categoric Dragnea i-a mințit pe oameni. Dovadă este că în 2017 nu face nimic din ce a spus în 2016. Nu mai întreb de Fondul suveran, de toate poveștile astea nemuritoare de la toate Belinele pe care le-a pus în program. Eu cred că vine o notă de plată și îmi pare rău pentru asta că nu au nicio vină, nici oamenii care au votat PSD, nici cei care au făcut campanie ca și mine pentru PSD. Noi am făcut pentru ceva care suna bine și era corect, de unde să știm noi că ne dă țeapă la toți”, a mai spus Ponta.

AGERPRES