Angajatorii din Spațiul Economic European pun la dispoziție, prin intermediul rețelei Eures România, un număr de 1.794 locuri de muncă, cele mai multe în Spania, Portugalia și Marea Britanie, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
În Marea Britanie sunt disponibile 185 de locuri de muncă, cele mai multe pentru muncitor în fabrică, 50 măcelari, tranșatori, fansonatori, împachetatori carne, 15 asistent medical, 10 operator procesare carne, 5 îngrijitor persoane, 5 ingrijitor persoane la domiciliu.
Totodată, în Malta sunt 159 de posturi vacante, dintre care 150 șofer autobuz, 3 inginer de sistem software, 3 instalator lifturi, 3 tehnician lifturi.
De asemenea, în Germania sunt disponibile 132 de locuri de muncă, cele mai multe pentru șofer de camion și bucătar, câte 12, 10 programator PLC, 9 sous chef, 5 inginer testare automată etc.
În Cehia sunt oferite 94 de locuri, în Italia — 40, Slovacia — 40, Danemarca — 30, Irlanda — 30, Finlanda—28, Belgia — 13, Luxemburg — 10, Ungaria—10, Norvegia 2, Polonia 2 și Slovenia 1.
AGERPRES