Deputații din Parlamentul European au lansat un apel împotriva hărțuirii sexuale

Eurodeputații au lansat miercuri un apel împotriva hărțuirii sexuale. Unele dintre femeile din Parlamentul European au vorbit despre propriile lor experiențe în sediul din Strasbourg al instituției europene, în urma valului de dezvăluiri care au apărut în opinia publică după scandalul uriaș în care este implicat producătorul hollywoodian Harvey Weinstein, informează AFP.

Parlamentul European, care trebuie să voteze joi o rezoluție pe această temă, a dezbătut în plenul unei sesiuni la Strasbourg mijloacele care urmează să fie implementate pentru a lupta eficient împotriva acestui tip de comportament.

Două membre ale Parlamentului European au afișat în timpul intervențiilor lor o banderolă cu inscripția #metoo, devenită un hashtag extrem de popular pe rețelele de socializare și un simbol al libertății de exprimare împotriva hărțuirii sexuale.

„Aveam 19 ani, eram la universitate. El avea în jur de 70 de ani, era un coleg profesor, un coleg intelectual”, a dezvăluit italianca Eleonora Forenza (GUE, stânga radicală), îndemnându-și colegii să „lupte împotriva culturii machiste”.

„Și eu am făcut obiectul unei hărțuiri sexuale”, a dezvăluit colega ei Terry Reintke, reprezentantă a Partidului Ecologist german, adăugând că „a venit momentul să spunem că rușinea trebuie să treacă în cealaltă tabără”.

Eurodeputatul german a îndemnat la adoptarea unor „măsuri legislative” și i-a încurajat pe bărbați „să ia cuvântul pe această temă”. Social-democratul german Udo Bullmann, primul bărbat care s-a exprimat în cadrul acestei dezbateri, a adus un omagiu „curajului persoanelor vizate” care au decis să depună mărturie.

„Declarațiile președintelui american (Donald Trump, n.r.), maniera în care el vorbește despre femei ne spun câte ceva despre climatul toleranței” față de aceste acte de hărțuire, a spus Udo Bullmann.

„Trebuie să le scoatem pe femei din acest sentiment de umilire și rușine în care se află acum și trebuie, cu toții, împreună, să încetăm să mai închidem ochii în fața acestor lucruri”, a declarat eurodeputatul francez Elisabeth Morin-Chartier (PPE, dreapta), care prezidează un comitet împotriva hărțuirii din cadrul Parlamentului European.

Cazuri de hărțuire în cadrul Parlamentului European au fost denunțate în presă în ultimele zile.

Însă din cele zece cazuri semnalate la nivelul structurii dedicate asistenților parlamentari și deputaților, toate erau asociate unui tip de hărțuire care este lipsit de dimensiunea sexuală, au precizat surse parlamentare.

Comitetul „nu a primit până la această oră nicio plângere” pentru cazuri sexuale, a confirmat purtătorul de cuvânt al Parlamentului European într-un comunicat.

În schimb, „cazuri de hărțuire sexuală sau de violuri” au fost raportate la nivelul unei alte structuri interne a instituției, care este dedicată personalului fix, au precizat pentru AFP servicii din cadrul PE.

„Sancțiuni, măsuri disciplinare au fost luate”, au adăugat aceleași surse, fără să ofere alte detalii „din motive de confidențialitate”.

AGERPRES