PMP cere comisie parlamentară de anchetă privind tragedia de la Colectiv

Partidul Mișcarea Populară cere constituirea unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la incendiul produs în urmă cu doi ani în clubul Colectiv, în urma căruia 64 de persoane și-au pierdut viața și alte 128 au fost rănite.

Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, consideră că această comisie ar putea restabili adevărul cu privire la tragedia produsă în data de 30 octombrie 2015.

„În memoria victimelor de la Colectiv și în semn de respect pentru familiile acestora și pentru supraviețuitori, avem datoria să restabilim adevărul cu privire la evenimentele care au avut loc la 30 octombrie 2015. În același timp, trebuie să facem tot ce e omenește posibil astfel încât asemenea nenorociri să nu se mai întâmple”, a declarat Tomac, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Eugen Tomac a criticat faptul că ministrul Sănătății, Florian Bodog, a negat existența unui raport privind intervenția autorităților în cazul incendiului de la Colectiv.

„Nu înțeleg cum e posibil ca actualul ministru al Sănătății, Florian Bodog, să nege existența unui raport care conține informații privind intervenția autorităților sanitare în cazul Colectiv, când fostul ministru spune clar că există un asemenea raport elaborat la începutul anului 2017, care a fost înregistrat la cabinetul ministrului. Dacă Bodog nu a găsit un document pe această temă, trebuia să ceară să fie elaborat. Dezinteresul autorităților față de cauzele și consecințele tragediei de la Colectiv denotă ori prostia, ori complicitatea politicienilor responsabili de sănătatea și securitatea românilor”, a mai spus Eugen Tomac.

Președintele executiv al PMP afirmă că și-ar fi dorit ca, după doi ani, să se cunoască exact cine se face vinovat de tragedia de la Colectiv.

„Dreptate pentru victimele și supraviețuitorii de la Colectiv nu există nici în sistemul sanitar, nici în justiție. Mi-aș fi dorit ca, după doi ani de zile, să știm totuși cine s-a făcut vinovat de acest accident teribil și să aflăm ce măsuri s-au luat deja pentru protejarea, în asemenea situații, a tinerilor care sunt îndreptățiți să asculte muzică împreună cu prietenii într-un club, privind cu optimism la ziua de mâine”, a conchis Eugen Tomac.

AGERPRES