În perioada următoare, în zona CA Rosetti, situată la marginea municipiului Iaşi, vor fi plantaţi circa 9.000 de puieţi, în cadrul proiectului „Mobilizatron”, realizat de Primărie în parteneriat cu Auchan România, scopul acţiunii find acela de a realizare a unei „perdele verzi”, care să reducă nivelul de poluare a aerului din oraş. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat marţi, 31 octombrie, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre în acest sens. Tot în cadrul şedinţei de marţi, consilierii au aprobat acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi general locotenentului în rezervă Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român. Printre celelalte proiecte de hotărâre aproibate de consilieri se numără încheierea unui acord de parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru organizarea „Galei Execelenţei în Educaţie”, în perioada 29 noiembrie- 8 decembrie, precum şi încheierea unui acord de parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România- filiala Iaşi pentru organizarea în perioada 1-2 noiembrie a Galei Scriitorilor Anului. Tot în cadrul şedinţei de marţi, plenul Consiliului Local Municipal a aprobat rectificarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale SC Salubris SA şi SC Servicii Publice SA, dar şi modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Iaşi, planul anual de acţiuni al serviciilor sociale din municipiul Iaşi pentru anul 2017, precum şi atribuirea unor locuinţe disponibile, construite prin ANL, destinate tinerilor spree închiriere. (E.M.)